Iarta-ma ! (Forgive me)

Iartă-mă că nu ştiu să îţi spun tot ce simt
Iartă-mă că nu ştiu să te prind de mână
Să-ţi zâmbesc, să te caut, să îţi spun ce gândesc
Iartă-mă că nu am curajul să te privesc în ochi
Iartă-mi teama ce mă opreşte-n drum spre tine
Iartă-mi frica ce îmi umbreşte orice sentiment
Iartă-mă că nu ştiu să te chem, să îţi spun că mi-e dor
Iartă-mă că nu mai ştiu să-mi umplu sufletul gol
Iartă-mi nepăsarea cu care te sărut pierdută
Iartă-mi îmbrăţişările reci, monotone şi triste
Iartă-mi cuvintele pe care nu reuşesc să le rostesc
Iartă-mă că nu mai ştiu să spun ce îmi doresc
Iartă-mă că nu mai ştiu să plâng, să simt
Iartă-mă pentru că tot ce ştiu să fac este să mint
Iartă-mă când cred că fără mine ţi-e mai bine
Iartă-mă că de atâtea ori rămân pierdută fără tine-n lumea mea
Iartă-mă dacă îţi spun că nu îmi pasă, dacă îţi spun să pleci nepăsător
Iartă-mă dacă o să mă îndrept spre uşă, dacă poate nu o să-mi fie dor
Iartă-mă de vrei căci eu n-am să mă iert
Că am uitat să simt, că n-am ştiut să-ţi spun
Că am rămas şi astăzi la fel ca doi străini
Iartă-mă tu, străine, şi-nvata-mă să uit...

Sorry I don't know to tell you everything I feel
Sorry I don't know to take you by the hand
To smile you, to search you, to tell you what I think
Sorry I don't dare to look you in the eyes
Forgive my fear that stops me on the way to you
Forgive my fear because is overshadowing any of my senses
Sorry I don't know to call you, to tell you that I miss
Forgive me that I don't know how to fill my empty soul
Forgive my carelessness while I kiss you feeling lost
Forgive my cold hugs, dull and sad
Forgive my words that I can't say to you
Forgive me for not knowing how to say what I want
Forgive me for not knowing how to cry, to feel
Forgive me for all I know to do is to lie
Forgive me when I think that without me you're better
Forgive me that so often I remain lost in my world without you
Forgive me if I say I don't care, if I tell you to careless go
Forgive me if maybe I will not miss you, if I will go to the door
Forgive me if you want because I'll not forgive myself
That I forgot to feel, that I forgot to tell
That we remained as two strangers even today
Forgive me you, my stranger, and teach me to get on your way...

Uită,uită-mă ! (Forget, forget me!)

Uită de mine, uită de noi, uită de serile în care ne ascundeam printre plapume de ploi
Uită de picurii care băteau în geam şi ne deranjau liniştea când tresăream la zgomotul lor
Uită de nopţile petrecute în doi când întunericul camerei ne învelea trupurile palide
Uită de atingerile din miez de noapte când amândoi aici păream a fi atât de departe
Uită de parfumul clipelor de ieri când ne ţineam de mână de teamă că unu din noi va pleca
Uită de zâmbete, de priviri, de îmbrăţişări calde din dimineţile tarzi de toamnă
Uită de cuvinte traduse mai poi în gesturi prea tandre pentru indiferenta din noi
Uită de toate clipele irosite zadarnic când ne îndreptăm spre uşă nepăsători şi ignoranţi
Uită de cameră ce încă ne păstrează amintirea unor minute prea scurte cu ticăitul lor
UItă-mă, uită-mă, uită-mă în singurătatea în care m-ai găsit prima dată
Uită-mă în colţul de cameră unde obişnuiam să îmi irosesc secundele în aşteptarea lui
Uită-mă în patul în care mi-ai minţit tristeţea cu modul tău banal de a zâmbi
Uită-mă la masă, rătăcită printre eternele cuvinte care îmi dictează modul de viaţă
Uită-mă în întunericul locului, dezgolită de orice fel de sentiment, aruncă-mă înapoi în propria-mi temniţă
Uită-mă în coşmarul din care m-ai trezit pentru o clipă şi-apoi redă-mi somnul să pot visa din nou
Uită-mă în mână cu acelaşi caiet în care nu îţi găseşti locul printre prea multe pagini în război cu el
Uită-mă şi uită că te-am târât odată în propria-mi minciună
Când azi mă mint pe mine că vreau ca să mă uiţi...

Forget me, forget about us, forget the evenings when we used to hide from the rain, among the blankets
Forget the raindrops hitting the window and disturbing our silence when we wince at their noise
Forget the nights spent in two when the darkness of the room use to cover our pale bodies
Forget the touching from midnight when both here seem to be so faar
Forget the perfume of yesterday moments when we were holding our hands being afraid that one of us will leave
Forget the smiles, the looks, the warm hugs from the late autumn mornings
Forget the words translated later in gestures too tender for the indifference from us
Forget the moments wasted in vain when we walk out the door careless and ignorant
Forget the room that is still keeping the memories of the too short minutes with their ticking
Forget me, forget me, forget me in that solitude in which you found me first time
Forget me in the corner of the room where I used to waste the seconds waiting for him
Forget me in the bed in which you lied my sadness with your ordinary way to smile
Forget me sitting on the table, lost among the eternal words that dictates my lifestyle
Forget me in the darkness of the place, naked from all kinds of feelings, throw me back in my own prison
Forget me in the nightmare from which you wake me up for a moment and make me fall asleep so I can dream again
Forget me with the same notebook in the hand in which you can't find your place among too many pages at war with him
Forget me and forget that I dragged you once in my own lie
While I lie to myself today that I want you to forget...

Labirint de stari

In camera pustie ma pierd intr-un labirint de stari
Printre foi si cuvinte caut sa gasesc putere sa sa merg mai departe
Sa evadez din cimitirul clipelor de mult moarte
Privirea pare goala.Caut sclipirea ratacita din ochi intre versuri ce imi concretizeaza starea
Caut zambetul desenat intr-un oracol cu amintiri obosite si prafuite de timp
Caut clipa de fericire spulberata de cuvinte nepotrivite dintr-un moment nepotrivit
Caut visele pierdute printre perne in noptiile in care lacrimile ingreunau asternuturile
Caut sa-mi nutresc sperantele din franturi de trecut ce inca bantuie locul
Caut sa imi regasesc spiritul de copil pe leganul din parcul ce se contureaza prin geamul aburit
Caut sa ma regasesc pe mine intr-o mare de clipe ce imi ametesc mintea in diversitatea lor
Trec subit de la o stare la alta cu fiecare ticait de ceas ce imi bate asurzitor in ureche
Se ineaca orele in timp si cu fiecare moment imi pare ca ma afund si mai mult in propria temnita
Secundele imi par o eternitate si in jur nu e nimeni sa ma impinga sa merg mai departe
Raman tintuita in acelasi colt de camera unde tes panze de amintiri in care tot eu raman captiva
Din rame pozele, in care am imortalizat farame de fericire, par ca imi zambesc ironic
Vreau sa raman,vreau sa plec,prea confuza sa stiu daca sa fug sau nu de propriul eu
Inlemnesc sa descopar ca am pierdut si lacrimile care uneori ma faceau sa ma simt vie
Si incep sa caut regretele tardive intr-un sertar intepenit in care am inghesuit vechile cadouri
Sa caut sperantele pierdute intr-o scrisoare de la revedere mototolita,ratacita-ntr-un penar
Vocile constiintei sunt in razboi cu glasurile ascutite ale inimii in timp ce eu gresesc mereu calea
Urla dintr-un caiet dorintele dintr-o zi de vara si caut forta sa nu rasfoiesc trecutul inutil
Printre toate starile caut o cale de scapare din banala singuratate
Caut curajul intr-un car de slabiciuni si nu fac altceva decat sa gasesc si mai multe indoieli
Caut momentul potrivit sa ma ridic din prapastia in care singura m-am ingropat cu fiecare ora irosita
Caut o cale de iesire din labirintul de stari care ma taraste mereu in jurul aceluiasi sentiment de neputinta...

Si am sa evadez,azi,maine,intr-o zi,sau poate niciodata...

Ţigara de la miezul nopţii

O ţigară se stinge încet, încă o amintire se risipeste-n fumul ei
O flacără aprinde încă una, o lacrimă se pierde printre scrum
Citesc în aer poveştile imprimate în jur răpuse de mult de timp
Liniştea îmi şopteşte că sunt prea slabă să poftesc trecutul afară
Noaptea trezeşte coşmarul din mine abolindu-mi forţa să sting lumina, să adorm
Prin geamul crăpat vântul îmi adie firea şi-mi consuma ţigara
Depănându-mi parcă şi mai repede amintirile care îmi fură somnu-n miez de noapte
Şi mă lasă captiva-ntro stare de singurătate...

Trag un ultim fum adâncită în plăcerea lui ca şi cum ar fi un ucigaş de amintiri
Încă o lacrimă împrăştie scrumul din scrumieră, imaginea ta mi se perinda-n minte
Odată stinsă e ca şi cum am stins o parte din coşmar, dar la final rămani tot cu un gust amar
Mi-e dor să-mi fie dor că altă dată, să imi doresc să fi aici şi chiar privindu-mă distant
Mi-e dor de mine, de ce am fost odată, mi-e dor să te iubesc în agonie
Mi-e dor să simt căldura ce îmi arde fiecare respiraţie când vreau să îţi vorbesc
Mi-e dor să-mi fie dor de tine când stând aici imi pareai mult prea departe de mine
Mi-e dor să îmi doresc să te aştept venind privind în gol pe geam fără de rost
Mi-e frică de ce sunt, mi-e dor de ce am fost...

Şi parcă aş mai prinde încă o ţigară dar e pachetul gol şi am fumat prea multe amintiri
Caut în scrumieră încă o lacrimă, dar scrumul e uscat şi dulcele coşmar s-a spulberat
Încet mă pierd iar într-un vis frumos fără să vreau când noaptea îmi închide forţat ochii
Rămân în urma amintirile arse-ntro scrumieră, şi resturi de ţigară, chiştoace din trecut
Frânturi de clipe moarte ce-mi bantuie-ncaperea şi ce de atâtea ori m-arunca la pământ
Mă mistuie nepăsarea, mă mângâie tăcerea şi mă urăsc când ştiu c-o s-adorm iar plângând...

Şi ne vom întâlni în parc, la vechea bancă ! (We'll meet in the park at the old bench!)

Şi ne vom întâlni în parc, la vechea bancă
Unde de atâtea ori tăcuţi priveam în gol, unde stăteam noi cei de altă dată
Unde am lăsat tot ce de uneori ne este dor
Şi ne vom întâlni întâmplător ca doi străini în mijlocul aceluiaşi decor
Vom fi tot noi, însă atât de diferiţi de tot ce-am fost
Ne vom privi-ndelung zâmbindu-ne anost
Şi aşezându-ne, subtil o să aprindem câte o ţigară
Când melancolici ne vom gândi la zilele de vară
Te voi privi ca pe un om obişnuit ce-mi stă alături
Mă vei privi ca pe o simplă fata din mulţime ce din senin se aşezase lângă tine
Vom povesti timizi şi speriaţi, ne vom privi pe ascuns, intimidaţi
Şi la final plecând ne vom întoarce capul înapoi
Zâmbindu-ne subtil şi trist că timpul n-a ţinut nicicând cu noi.

Şi ne vom întâlni în colţ de stradă
Unde ne-am întâlnit în timp de atâtea ori, unde eram noi cei de altă dată
Unde aşteptarea ta-mi dădea fiori
Şi ne vom întâlni din întâmplare, doi trecători într-un oraş ce pare mare
Acelaşi loc însă atât de diferit păstrând în schimb, în aer, tot ce am simţit
Şi ne vom strânge mâna cu căldură printre mulţimea ce se agita-n jur
Mă vei privi atent simţind că ochii mei te fură
Te voi privi subtil şi temător că ochii tăi îmi vor trezi în mine un dor
Vom şuşoti ceva neînţeles, printre mulţimea care pare că se mişca fără sens
Şi apoi grăbiţi ne vom vedea iarăşi de drum
Gândindu-ne la ce am fost, la ce suntem acum.

Şi ne vom întâlni pe vechea stradă
Unde odată ne plimba
m nestingheriţi, unde ne perindam noi cei de altă dată
Unde păream a fi atât de fericiţi
Şi ne vom întâlni neplanuit, doi câte doi, fiind totul diferit
Te voi privi discret ca pe o cunoştinţa din trecut
Mă vei privi ascuns fără ca ea să îşi dea seama ce-ai făcut
Vom fi trimişi într-un moment din anterior, şi-n suflet vom simţi atunci un gol
Şi-mpinsi de viaţă vom merge fiecare înainte
Privind pentr-o secundă înapoi, şi întrebându-ne:"Oare ce simte?"

Şi ne vom întâlni din vreme-n vreme
Aceleaşi locuri cu acelaşi decor, noi diferiţi de cei de altă dată
Poate mai plini, poate cu sufletul mai gol
Şi ne vom întâlni, aşa, involuntar, târâţi de anii grei, cu gust amar
Mă vei privi mereu cu-n zâmbet plin de dor
Te voi privi mereu ca pe ceva ce veşnic am s-ador
Şi-nidiferent de unde vom ajunge fiecare ne vom privi mereu din depărtare
Si-ndiferent de timpul ce-o sa treacă
Noi ne vom reîntâlni mereu în parc, la vechea bancă.

Pierduta in pahar... (Lost in a cup)

Dă-mi sticla, lasă-mă să mă pierd într-un pahar
Să plâng până cu propriile lacrimi am să mă înec
Lasă-mi pe masă un pix şi o hârtie să-mi mâzgălesc singurătatea
Apoi pleacă, închide uşa şi uită-mă în întuneric
Nu îţi întoarce capul înapoi să mă surprinzi agonizand
Nu îţi întoarce gândul să simţi şi tu durerea
Nu vreau să zici nimic când vei găsi zgâriat numele tău în palmă
E doar un mod banal de a te ţine mereu lângă mine
De vei vedea cum cad nu mă salva, nu vreau să-mi faci un bine.
Lasă-mi paharul, mai bine toarnă încă un strop de uitare
Între a simţi şi a nu simţi aleg să simt alcoolul arzându-mi frustrarea
Dacă ai plecat o dată ia-mi tot şi pleacă şi acum
Dar lasă-mi sticlă, lasă-mi paharul, un pix şi o hârtie
Să pot să-ţi desenez cu umezeala degetelor tot ce simt
Nu vreau să-mi umbreşti în ochii roşii o urmă de speranţă
Iar mai apoi pe urmele vechilor paşi să păşeşti călcându-mi amintirile
Târăşte-ţi paşii asurzitori pe drumul ce-mi va frânge elanul
Dar lasă-mi paharul să pot să-mi scriu povestea îmbătata de tine
De-aş şti că rămâi azi aici m-aş certa cu cerul să ucidă ziua de mâine
Mai am încă o sticlă jos în colţ de pat
Şi încă un pahar ascuns lângă o floare de la tine
Poţi să o iei, pot să o rup, pot să îi presar petalele peste lichid
Să-mi condimenteze chinurile cu parfumul fericirii de ieri
Dar acum pleacă, nu vreau să-mi mai răpeşti momente
Închide uşa în urma ta că vaporii să îmi îmbete până şi ultimele simţuri
Şi văzându-ţi paşii cum se îndepărtează să îmi mai scape un oftat
Lasă-mă să-mi vărs durerea ce mă mistuie într-un pahar de cristal
Să aud fiecare lacrimă cum atinge fundul de sticlă asurzindu-mi sentimentele
De ce nu pleci odată să pot să îmi beau conştiinţa?!!
Nu mă prinde de mână ca şi cum ţi-ar păsa că vreau să fug de mine
Nu mă prinde de mâna să îţi simt atingerea cum îmi arde fiecare bucată de carne
Nu îmi atinge palmele să mă adânceşti şi mai tare în propria-mi lupta cu noi
Nu îmi respira în ureche să îmi răpeşti şi ultima suflare
Nu mă lua în braţe de mă vezi plângând, voi plânge şi mai tare
Lasă-mi paharul, un pix şi o hârtie şi apoi pleacă privind agale
Îţi voi trimite uneori câte o scrisoare să îţi aminteşti de mine
Dar acum pleacă şi uşa să o închizi un urma ta ca şi cum nu ai deschis-o niciodată
Rămân cu sticlă, e goală prima, aerul din jur deja mă îmbată
Ridic privirea din pământ să te caut în jur să-ţi spun să pleci
Nu sunt decât eu, sticlă, paharul, un pix şi o hârtie
Când ai plecat? Sau poate nu ai fost nicicând aici...
Hârtia e încă goală, umezeala degetelor nu există, palma e încă fină
Uşa e demult închisă, întunericul începe să mă ameţească, nu ai fost aici
Mai e însă o sticlă lângă pat şi un pahar ascuns lângă o floare de la tine
Se deschide uşa, tresar, e doar vântul amăgindu-mă că vei apărea lângă mine

Iau sticla, mă pierd într-un pahar şi-ncep să scriu...

Give me the bottle, let me get lost in a glass
To cry until I will drown in my own tears
Leave me on the table a pen and a paper so I can scribble my loneliness
Then leave, close the door and forget me in the darkness
Do not turn back your head to see me agonizing
Do not turn your thought to also feel the pain
I want you to not say anything when you'll find your name scratched on my palm
It's just an ordinary way to keep you always near by me
If you'll see me falling don't catch me I don't want you to do me a favor
Leave me the glass and better pour yet one more drop of oblivion
Between feeling and not feeling I chose to feel the alcohol burning my frustration
If you left once, take everything that I have and leave again
But leave me the bottle, leave me the glass, a pen and a paper
So I can draw to you with the wet of my fingers all that I feel
I don't want to shade me in the red eyes a trace of hope
And then to leave following the old traces stepping my old memories
Crawl your defying steps among the way that will break my enthusiasm
But leave me the glass so I can write my stories get drunk by you
If I will know that you'll stay here today I'll fight with the sky to kill tomorrow day
I still have a bottle in the corner of the bed
And another glass hidden next to a flower from you
You can take it, I can break it, I can spread the petals over liquid
To spice my torments with the perfume of happiness from yesterday
But leave now, I don't want to rape me more moments
Close the door behind you so the stems can get drunk even the last senses
And seeing your steps going away still escape a sigh
Let me spill my pain that consumes me, in a crystal cup
To hear each tear hitting the bottom of the glass deafening my feelings
Why you just don't leave so I can drink my conscience?
Don't catch my hand as you will care that I want to run from me
Don't catch my hand so I can feel your touch burning every piece of my meat
Don't touch my palms to deeper me even harder in my own battle with us
Don't breathe in my ear to rob me even the last breath
Don't take me in your arms if you'll see me crying, I will cry even harder
Leave me the glass, a pen and a paper then leave looking ahead
I'll sometimes send you a letter so you remember me
But now just leave and close the door as you have never opened it
I stay with the bottle, the first one is empty, the air around is getting me drunk
I look up from the ground searching you around, telling you to go
Is just me, the bottle, a pen and a paper
When you left? Or maybe you have never been here
The paper is still blank, the moisture of the finger doesn't exist, the palm is still fine
The door is long closed, the darkness begins to get me dizzy, you've never been here
But there's a bottle next to the bed and a glass hidden near a flower from you
The door is open, I tremble, is just the wind deceiving me that you will appear here...

I take the bottle, I get lost in a glass and I begin to write...

Viaţa într-o ceaşcă

Azi nu vreau să îmi ghiceşti într-o ceaşcă de cafea
Să-mi zici că viaţa mi-e amară ca şi ea, căci asta ştiu şi eu
Azi vreau să îmi ghiceşti într-o ceaşcă de cappucino
Că amarul să se îmbine cu gustul laptelui şi astfel
Să-mi spui că viaţa e spumoasa şi fierbinte când iubesc
Şi mâine îţi voi da ceaşcă de ceai să îmi citeşti
Să-mi spui că viaţa o să-mi fie ca-n poveşti, şi poate şi mai şi
Şi-aromele să-ţi spună că poate nici măcar nu voi muri
Iar într-o zi îmi vei ghici din cana mea cu suc
Şi îmi vei spune pe ce drum de mâine să apuc, să nu mai rătăcesc
Că prea mult am pierdut mergând pe drumul nefiresc
Şi într-o joi îmi vei citi pe urmele buzelor rămase pe o ceaşcă oarecare
Şi îmi vei spune cum îmi voi pune lumea la picioare, cu-n simplu gest
Cum să iubesc tot ce astăzi îmi pare că detest
Iar într-un an ai să-mi ghiceşti în ceaşca mea de lapte
Şi îmi vei spune cum să citesc printre cuvinte, fapte, să descifrez
Cum cu un zâmbet o lume să reuşesc să îmi creez
Şi-n fiecare lună îmi vei citi în cana îmbătată cu alcool:
În ianuarie îţi voi da cana mea de bere
Să-mi zici când am să scap de ea durere, din interior
Să ştiu dacă din vina ei, eu am să mor
În februarie îţi voi da cana mea de vodcă
Şi îmi vei spune de-am să devin mai tare ca o rocă, ca şi o stâncă
Pe cât de înaltă, pe-atât de rece şi pustie şi adâncă
În martie am să-ţi închin paharul meu cu vin
Şi să îmi zici pe cine-aproape ca să ţin, să-mi fie bine
Să ştiu cam cine pleacă, cine vine
Aprilie o să-ţi aducă un pahar cu rom
Să-mi zici în faţa cui nu trebuie să-adorm, să rămân treaz
Să văd cine în fata mea-mi va fi viteaz
În mai îţi voi aduce un coniac
Să-mi zici ce trebuie şi nu să fac, să nu regret
Când trebuie sau nu să fiu discret
În iunie paharul cu martini
Să-mi spui cât voi mai rătăci că peregrinii, lumea-n lung şi-n lat
Când voi găsi un loc în care să răzbat
În iulie îmi vei citi-n paharul cu lichior
Să-mi zici de cine o să-mi fie dor, cine-mi lipseşte
Cine cu vorbe dulci mă amăgeşte
În august am să beau un whisky într-un shot
Să-mi spui pe cine nu ar trebui să fi uitat, să-mi amintesc
De toţi pe care am zis mereu că îi iubesc
În septembrie îţi voi întinde un Absint
Şi să îmi spui pe cine trebuie să mint, să mă feresc
Să nu mai cad şi iar să mai greşesc
În octombrie îţi voi da felia de lămâie cu tequila
Să-mi zici în faţa cui să-mi arăt milă, să compătimesc
Cine-mi va sta în spate dacă mă prăbuşesc
În noiembrie aş vrea un bitter să-mi traduci
Să-mi zici în viaţa câte trebuie să duci, până să ajungi
Acolo unde vrei pe drumurile ce îmi par atât de lungi
În decembrie am să închin paharul de champagne
Să-mi spui la început de an ce dăinuie, ce alte gropi voi întâlni pe drum
Şi câte vise vor fi făcute din nou scrum
Şi la sfârşit îmi vei citi în cana mea cu apă
Să-mi zici ce drum în faţă se arată
Şi-mi vei citi în fiecare cană ce-am s-o las pe masă
De fiecare dată când voi veni acasă...

Reculegere

Şi la sfârşitul zilei eu voi fi tot aici
Privind în depărtare pe geamul aburit
La ziua care moare şi piere-n asfinţit
Eu voi fi tot aici, eu nu voi fi murit
Odată cu ea...

Şi poate c-am să plâng dorindu-mi nemurire
În ziua care astăzi aici va lua sfârşit
Şi gânduri colosale mă duc spre infinit
Sperând c-am să găsesc tot ce aici n-am găsit
Poate n-am căutat...

Şi am sperat că viaţa azi îmi va da putere
Dar n-am primit nimic şi mi-am dorit să plec
În cartea-mi de recorduri am scris încă-un eşec
Atâta zile am vrut pe aici să nu mai trec
Şi totuşi am trecut...

Şi m-am lăsat condus de umbră ce mă frânt
Şi am ajuns să plâng de mila mea se pare
Am devenit un laş vroind ca să par tare
Şi nu am reuşit să-mi trec peste hotare
Atâtea vise moarte...

Nu am puteri ca să-mi cobor din stele
Cu picuri de lumină să-mi încălzesc răceală
Sunt pur amăgitoare, nu merită sfială
Să-ţi rupi din trandafir pentru a-mi da petala
Căci o voi ofili...

Şi spun că am nevoie de atâta falsitate
Să mă transform în piatră, să mă transform în timp
Şi poate-ar fi mai simplu că mâine să nu simt
Şi iar mă mint, mă mint, mă mint
Mă mint frumos...

Ne nastem sa iubim si murim iubind (We are born to love and we die loving)

Am crezut, credem şi vom crede mereu în iubire.Ne naştem să iubim şi murim iubind.Ca nişte dependenţi ne injectăm în sânge sentimentele care ne acaparează fiecare celulă şi pun stăpânire pe noi. Ajungem sclavii propriului nostru subconştient care ne condamnă într-o temniţă a simţirilor din care fie nu putem, fie nu vrem să evadăm. Cel mai legal drog va fi mereu el.Şi vom fi mereu dispuse să plătim oricât pentru un gram de atenţie, pentru o frântură de privire, pentru un fum de fericire. Am putea sta o viaţă întreagă privindu-i în inconştienţă lor când simţindu-se pierduţi se întorc mereu târâş la cea care le-a oferit prima bucată de fericire gratuită.Cu ochii mari şi nevinovaţi cerşesc înapoi clipele pierdute ca şi cum cenuşa odată suflată de vânt ar putea fi strânsă şi adunată înapoi.Ca şi cum în urma celor mai adânci răni nu ar rămâne nici măcar o cicatrice sau o urmă. Într-o frântură de secundă reuşesc mereu să dărâme un întreg univers când subtil şi indirect îţi fac semn să te îndrepţi spre uşă. Indiferenta din privirea lor cântăreşte cât o mie de cuţite gata să îţi fie înfipte în spate în momentul în care te pregăteşti să pleci.Şi el acolo... închizând uşa în urma ta, ascultându-ţi tăcut paşii cum se îndepărtează şi te pierde cu fiecare centimetru pe care îl laşi în spate.Şi ar fi crezut că o să te vadă plângând, implorându-l să rămână cu tine. Dar tu pleci înghiţindu-ţi propria durere, otrăvindu-te cu propriul venin rămas dintr-o poveste infectată de monotonie şi orgoliu. Dintr-un vis frumos te trezeşti atunci într-un coşmar invocat de simpla lui prezenta tipărită în mintea ta.Şi ai fi dat orice ca în acel moment să te prindă de mână şi să te întoarcă din drum înapoi iar tu să te zbaţi, zbierând actoricesc să te lase în pace ca mai apoi să poţi să îi savurezi buzele sărutându-te cu forţa, să-i simţi braţele puternice strângându-te atât de tare încât durerea provocată să îţi pară dulce. Dar el acolo... rămâne în urma ignorant, lipsit de orice urmă de remuşcare, nepăsător, în timp ce în tine mocneşte startul unei noi lupte cu propriul sine, cu propriile dorinţe. O luptă în care propriile arme nu îţi sunt de niciun folos pentru că rămâi imuna în faţa efectelor lor. Rămân îndoielile şi frustrarea că în căutarea răspunsurilor nu faci decât să găseşti şi mai multe întrebări. Aştepţi ca timpul să îţi închidă rănile pentru ca atunci când aproape a reuşit, să îi zăreşti umbra în depărtare îndreptându-se spre tine, copleşit fiind de lipsa prezenţei tale. Te caută, te strigă, te doreşte, în timp ce amintirile ţes îndoieli dacă să îi răspunzi chemării. Priveşti atent la rănile închise şi la el ca un cuţit în urma ta gata în orice moment să le redeschidă. Iară credula întinzi din nou braţele şi te laşi prada aceluiaşi animal care te-a atacată şi altă dată. Pentru că fiind femei ne naştem să dăruim iubire şi murim iubind cu aceiaşi patimă că şi în momentul în care realizăm că suntem făcută pentru acest lucru.
Iubim bărbaţii pentru că ne fac să suferim şi să simţim că suntem vii, că avem sentimente, că avem un scop pentru care ne târâm existenta de-a lungul anilor. Iubim bărbaţii pentru că ne dăruiesc lacrimi pe care sunt capabili să le şteargă cu cele mai simple cuvinte. Îi iubim pentru că ne dăruiesc frustrări, pentru că în inconştienţă lor ne fac să ne simţim puternice, supreme. Îi vrem lângă noi pentru că prin simpla lor prezenţă ne simţim protejate, pentru că reuşesc să spulbere şi cea mai mică umbră de frică când cu braţele lor ne cuprind întreaga fiinţă. Iubim bărbaţii pentru tăria de care încearcă să dea mereu dovada când în faţa noastră îşi înghit durerea şi îşi ascund lacrimile pentru că atunci când nu mai suntem în preajma lor să se ascundă într-un colţ al patului ca nişte copii îmbufnaţi care îşi culeg lacrimile într-o batistă. Iubim bărbaţii pentru că ne dau speranţe, pentru că ne fac să tresărim de fiecare dată când se îndreaptă spre uşă şi ne dau impresia că poate mâine nu se vor mai întoarce înapoi. Când cu privirea sumbră ne acoperă cu un voal de îndoială şi spaimă că în următoare clipă vor dispărea, spulberând întreg universul pe care l-am creat în jurul lor. Iubim bărbaţii pentru că uneori şi ei ne iubesc, pentru că uneori ne iubesc mai mult decât suntem capabile să ne imaginăm doar că sunt prea slabi să accepte acest lucru. II iubim în neştiinţă, involuntar, independent de propria voinţă. E ceva mai presus decât fiinţa noastră, ceva ce vine din interior şi nu poate fi oprit doar cu un simplu "Stop". Iubim bărbaţii pentru "n" motive inexplicabile. Îi iubim pentru că există în vieţile noastre şi pentru că adesea dau culoare universului pe care mai apoi tot ei îl lipsesc de viaţă. Iubim bărbaţii pentru că ne naştem să îi iubim şi pentru că murim iubindu-i.

We believed, we believe and we'll always believe in love. We are born to love and we die loving. Like addicts we use to inject feeling in our blood that seize us each cell and take over us. We become slaves of our own subconscious that sentence us in a prison of feelings from which we can't or we don't want to escape. The legal drug will always be him. And we'll always be able to pay however for a gram of attention, for a glimpse of his look, for a smoke of happiness. We could stay a lifetime watching them in their unconsciousness when feeling lost they always come back to who gave them the first piece of free happiness. With big and innocent eyes they are begging back the lost moments as ashes once blown by the wind could be gathered all back. As from the deepest wounds wouldn't remain neither a scar or a trace. In a fraction of a second they can always manage to take down an entire universe when subtly and indirectly they make you a sign to walk out the door. The  indifference from their eyes weighs like a thousand knives ready to be stuck in your back when you prepare to leave. And he, there...closing the door behind you, listening to your quite steps as you walk away and he loses you with every inch you leave behind. And he would have thought that he'll see you crying , begging him to stay with you. But you leave swallowing your own pain, poising yourself with your own venom left from a story infected by monotony and pride. From a beautiful dream you wake up in a nightmare claimed by his simple presence printed in your mind. And you would have given everything at that time if you would have known that he would have caught you by the hand turning you back from the road, and you fighting with him, crying theatrical to be left alone so then you can enjoy his lips kissing you forced, his strong arms around you, feeling the pain even more sweet. But he is there...staying behind you ignorant, absent of any trace of remorse, indifferent while inside you is starting a new battle with yourself, with your own desires.  A battle in which your own weapons are useless to you at all because you are immune in front of their effects. Remain the doubts and frustration when you see that searching for answers you find even more questions. You expect time to close your wounds so that when it's almost done it, to see his shadow in the distance coming to you, being overwhelmed by the lack of your presence. He looks for you, he cries for you, he wants you while memories spin doubts if you should answer to his call or not. You carefully look to your closed wounds and at him like a knife ready at any moment to reopen them.  And being credulous you stretch your arms falling prey to the same animal that attacked you another time. Because being women we are born to give love and we die with the same passion like at the moment when we realized that we are made for this.
We love men because they make us suffer and feeling alive, they make us knowing that we have feelings, that we have a purpose for passing over the years. We love men because they give us tears and because they are able to wipe them with the simplest words. We love them because they give us frustrations, because in their unconsciousness they make us feel powerful, supreme. We want them next to us because with their simple presence near us we feel protected, because they can spread even the smallest shadow of fear when with their arms they surround our whole being. We love men for the strength they are trying to prove when in front of us they swallow their pain and hide it so when we are not around them anymore they can hide in a corner of a bed as sulky children that collect their tears in a handkerchief. We love men because they give us hope, because they make us tremble every time when they walk out the door giving us the impression that they will never come back. When with a somber look they cover us with a veil of doubt and fear that in the next moment they will disappear, dispelling the entire universe that we built around them. We love men because sometimes they love us too, because sometimes they are able to love us more than we can imagine only they are too weak to accept this. We love them in ignorance, unintentionally, independent of our will. It's something beyond our being, something that comes from inside and can't be stopped with a simple "Stop". We love men for "n" unexplained reasons. We love them because they exist in our lives and because they often give color to our universe so that later also take out the life from it. We love men because we are born to love them and we die loving them.

Nu mai conteaza... (Never mind...)

Nu mai contează timpul ce l-a cerut
Implorând secundele să se oprească pentru un minut
Minutele pentru o oră şi ora să se-oprească pentr-o zi
Gândindu-se că rătăcit tu vei veni
Nu mai contează clipele, momentele de aşteptare
S-au spulberat şi visele, cosmarele din dimineţi amare
Azi nu mai pleacă el, pleci tu privind agale
Nu mai e el eşti tu cea înecată-n nepăsare
Nu mai contează vorbele când faptele-s în umbră
Minciunile ascunse sub o privire sumbră
Azi ea priveşte rece, azi ea îl lăsa-n urmă
Nu mai contează starea ascunsă în privire
Nici lacrima mascata de-un zâmbet trecător
Nu mai contează ziua, nici cât îi e de dor
Azi se retrage-n în umbră, pierdută în decor
Nu mai contează scenă, astăzi încheie rolul
Pierdută în aplauze, simţind în suflet golul
Lăsând povestea-n urma ce-a scris-o cu suflarea
Dar azi nu mai contează pe ce drum va lua calea
Nu mai contează anii, tot ce-a clădit cu greu
Azi îşi daram zidul strigând "Azi demonul sunt eu!"
Nu mai contează rana deschisă şi că doare
Azi ea o să şi-o coase cu vorbe de-ale tale
Nu mai contează ziua ce a cerut să se oprească
Dar azi nu mai contează tot ce-a vrut să trăiască
Tot ce a vrut să simtă şi tot ce a simţit
Nu mai contează timpul şi că nu s-a oprit.



Never mind the time she asked for
Begging the seconds to stop for a minute
The minutes for an hour and the hours to stop in a day
Thinking that wandering you will come and stay
Never mind the moments of waiting for him
The dreams are shattered, the nightmares from bitter mornings
Today is not him who is leaving, is you who go on slowly
Is not him anymore is you drowned in carelessly
Never mind the words while facts are just a shadow
The lies that you are hiding under a somber look
Today her eyes are cold, today she leaves the road
Never mind the state hidden through his eyes
The tear masked behind a passing smile
Never mind the day or how much she's missing him
Today she withdraw in the shadow, faded in the background
Never mind the scene, her role conclude today
Lost through the clapping hands, wrapping her soul in pain
Leaving behind a story written with so much strain
But never mind the path she will follow today
But never mind the years, all she built every day
She's collapsing the wall crying "I'm the demon today!"
Never mind the injury left open and that hurts
Today she will sew it with the words he used to say
Never mind the day she asked to stop and stay
But never mind the things she wants to live today
All that she want to feel and what she felt one day
Never mind the time that hasn't stop and stay.

Razboi cu timpul (At war with time)

Doar pentru un moment, doar o secundă
Aş da timpu-napoi, ascunsă într-un colţ ca o fugară
Speriată că privirea lor mă va străpunge
Şi-mi vor distruge clipa poftindu-mă afară
Doar timp de-un ticăit, de o mişcare a acului de ceas
M-aş pierde în trecut, să mă întorc la tot ce-n urmă mi-a rămas
La noi, la pomul ce ne-adăpostea de atâtea ori de ploi
La locul în care am lăsat frânturi de suflet în fire de nisip
La marea ce ne-a înecat speranţele lăsându-ne fără nimic
Doar timp de o frântură de minut
Aş vrea să ţin în mâini tot ce-am pierdut
Tot ce-am avut, tot ce-am dorit, tot ce-am simţit
Tot ce din faţa mea mi-a fost furat, tot ce-am zidit, tot ce mi-au dărâmat
Doar pentru un clipit, pentr-o sutime aş vrea să mă întorc iar lângă tine
Şi cu un dor să mă cuprinzi simţind că e ultima dată când o faci
Să vreau să plec şi tu ca să mă prinzi, să mă săruţi şi să-mi spui "Taci!"
Şi aş lupta cu timpul să pot să îl întorc din drum măcar o dată
La tot ce-a fost şi astăzi a ucis nepăsător
Să-mi dea-napoi privirea ta de altă dată,
Să-mi dea-napoi tot ce de azi îmi este dor
Din vreme în vreme aş vrea să-ţi aminteşti şi tu de noi
De zilele-nsorite, de zilele cu ploi
Şi într-o zi-ntalnindu-ne întâmplător
Să mă îmbrăţişezi cu o privire, temător
Doar preţ de o fărâmă de clipită
Dacă aş putea să-mi amărăsc iar buzele cu dulcele tău gust
Şi ochii tăi să-mi fie iar ispită, să mă aplec în faţa lor ca un supus
Cu chipul tău să mă trezesc iar lângă mine şi să-mi zâmbeşti subtil, liniştitor
Dacă aş putea să derulez în urma mea atâtea zile până-n acel moment neiertător
Când dintr-un vis am realizat că m-am trezit într-un coşmar
Când eu aici, tu ai plecat ca un avar luându-mi tot
Cum să o iau de la-nceput? Cum să mai pot?
Sunt în război cu timpul ce pare să mă-nvinga
C-am vrut să-i fur momente, şi el ticăitor
Oricât i-aş implora trecutul, tot merge înainte
Oricât aş spune stop, el pare a merge-n gol

Doar pentru un moment, doar o secundă
Aş vrea să nu-i aud acelaşi ticăit asurzitor...

Just for a moment, just a second
I will turn back time, hidden in a corner as a fugitive
Scared that their look will pierces me
Destroing my moment by inviting me out
Only for a tick of the clock, for a movement of the needle of the clock
I will lose myself in the past, to go back to all that I have left behind
To us, to the tree hat used to protect us by the rain
To the place where we left bits of soul into grains of sand
At the sea that drowned our hopes leaving us with nothing
Just for a piece of a minute
I would like to have in hands all that I've lost once
All that I had, all that I wanted, all that I felt
All that form my face was robbed, all that I built, all they tumbled down
Just for a wink, for a hundreth I would like go back next to you
And missing, to embrace me like as would be the last time when you do it
To want to go and you to catch me, to kiss me and to tell me "Silence!"
And I would fight with time if I could turn it back just for once
To everything that was and killed careless today
To give me back your look from other times
To give me back all that today I miss
From time to time  I would like you to remember us too
To remember the sunny days, the rainy days
And one day accidentally meeting you
To embrace me with your eyes, fearing
Just for a bit of a moment
If I just could bitter my lips with your sweet taste
And your eyes being my temptation again, to lean forword them
To wake up again with your face beside me, smiling subtle, restful
If I just could run behind so many days up to that unforgiven time
When I realized that from a dream I woke up in a nightmare
When being here, you left like a miser taking everything from me
How can I start all from the begining?How I can?
I'm at war with time that seems to defed me
Because I wanted to stole moments from him, and he, ticking
However I would beg him the past, he still goes on
However I would say stop, he seems to just go on

Just for a moments, for a second
I would like not to hear the same anoying ticking anymore....

Un dor tarziu ! (A late miss)

Dor. Un dor târziu.
Pierdută în lumina palidă rătăceşte între amintiri
Şi-ar vrea să se înece în propria-i mare de iluzii
Să-şi caute visurile pierdute în adâncurile ei
Să adune clipele de altă dată aduse de valuri din larg
Pe corăbii ghidate de lună şi păzite de stele
Să-i aştepte gândurile tăinuite de pânzele inocentei
Să îl găsească pierdut şi rătăcit ca un nomad
Implorându-i ochii să plângă să poată să îl vindece
De veninul care i-a otrăvit pe amândoi

Dor. Un dor bolnav.
Şi se droghează în fiecare zi cu propriile cuvinte
Injectându-şi în vene aducerile-aminte
Ca şi o dependentă şi-ar vinde sufletul oricui
Care ar putea să îi promită că îi va da o licurire din privirea lui
Sau poate un zâmbet, un cuvânt să-i ridice starea în apogeul fericirii
Cu riscul ca în momentul următor să cadă din nou
Un dor care o calcă în picioare-n miez de noapte
Şi-i pare că se-nchina voit în faţa lui ca un supus
Gata să moară decât să-i fie azi ucis stăpânul
Un dor ce o subjuga, o domina, o ţine la pământ
Nu poate, sau nu are curajul să se ridice
E frică de luptă nevoită să o dea cu propriul sine
De groază că nu va mai găsi în ea o fărâmă de bine
Un dor ce o paralizeaza-n zori de ziuă
Răpindu-i pofta de-a se scălda în răsăritul dimineţii calde
Orbindu-i privirea şi lăsând-o într-o lume aparte
Un dor ce o arde, o mistuie o sfâşie nemilos
Sângerând sub privirile lui fără rost
Un dor, un dor însetat şi flămând de de dreptate
Văzând că viaţa îi frânge pe rând toate.

Dor. Un dor târziu...

Just for a moment, just a second
I will turn back time, hidden in a corner as a fugitive
Scared that their look will pierces me
Destroing my moment by inviting me out
Only for a tick of the clock, for a movement of the needle of the clock
I will lose myself in the past, to go back to all that I have left behind
To us, to the tree hat used to protect us by the rain
To the place where we left bits of soul into grains of sand
At the sea that drowned our hopes leaving us with nothing
Just for a piece of a minute
I would like to have in hands all that I've lost once
All that I had, all that I wanted, all that I felt
All that form my face was robbed, all that I built, all they tumbled down
Just for a wink, for a hundreth I would like go back next to you
And missing, to embrace me like as would be the last time when you do it
To want to go and you to catch me, to kiss me and to tell me "Silence!"
And I would fight with time if I could turn it back just for once
To everything that was and killed careless today
To give me back your look from other times
To give me back all that today I miss
From time to time  I would like you to remember us too
To remember the sunny days, the rainy days
And one day accidentally meeting you
To embrace me with your eyes, fearing
Just for a bit of a moment
If I just could bitter my lips with your sweet taste
And your eyes being my temptation again, to lean forword them
To wake up again with your face beside me, smiling subtle, restful
If I just could run behind so many days up to that unforgiven time
When I realized that from a dream I woke up in a nightmare
When being here, you left like a miser taking everything from me
How can I start all from the begining?How I can?
I'm at war with time that seems to defed me
Because I wanted to stole moments from him, and he, ticking
However I would beg him the past, he still goes on
However I would say stop, he seems to just go on

Just for a moments, for a second
I would like not to hear the same anoying ticking anymore....

Doare (It hurts)

Doare.Doare uneori mai puţin
Doare astăzi singurătatea,
Lumina pală a becului.Dor amintirile,liniştea
Doare întunericul de afară
Ce îi suprima starea de bine în care era cufundată
Doare să vadă că nu mai e la fel ca altă dată
Că şi-a împrăştiat sufletul pe atâtea cărări
Încât nu ştie cum să-l mai întregească
Doare lipsa de speranţă când privind în faţă
Realizează că drumul e de fapt plin de ceaţă
Doare coltului patului în care ţese iluzii
În care se minte pierdută-n propriile poveşti
Doare când se simte captiva în ospiciul propriei conştiinţe
Obligată să rămână în stadiul nebuniei personale
Nefiind destul de curajoasă să se-nfrunte
Prea laşă ca să recunoască
Ca o doare...

It hurts. It hurts sometimes less
Today is hurting the solitude
The pale light of the bulb
It hurts the memories, the silence
It hurts the dark form outside
That suppresses the well-being in which she was immersed
It hurts to see that she's not like yesterday
That her soul was spread through so many paths
And now she doesn't know how to find it
It hurts the hopelessness when looking ahead
She realizes that the road is actually filled with fog
It hurts the corner of the bed in which she weaves illusions
Lying to herself,  lost in her own stories
It hurts when she feels trapped in his own conscience madhouse
Forced to remain in the state of personal madness
Not being brave enough to face up the truth
Too cowardly to admit
That it hurts...

Beţie de cuvinte (Drunk of words)

Printre foi, printre gânduri materializate în cuvinte
O găseşti tot aici, c-un pahar de vin, mai mult gol decât plin
Îşi îmbată sentimentele încercând să le aducă în stare de comă
În timp ce pixul dansează pe hârtie paşi de rime
În timp ce halucinaţiile îi crează o stare de bine
Doar o stare, colorată de o clipă ce a prins-o-n slăbiciune
Şi-acum o minte jucându-se cu mintea ei
Căci următoarea clipă ce-o să vină va croşeta memorii risipite
Ce ca un voal îi vor acoperi sentimentele adormite
Şi îi vor trezi emoţiile, umezindu-i pleoapele
O lacrimă va deranja cerneala de pe foaie într-un gest obraznic
Până şi literele par să fie molestate de prezenţa ei
Prăbuşindu-se astfel şi ultima lume care i-a rămas
Fortăreaţa sufletului dărâmându-se cu fiecare amintire descusută
De mult şi-a pierdut forţă de-a lupta cu propriul sine
Egoul s-a desprins de trupul ei şi a lăsat-o inecata-ntrun pahar
Inspirând vaporii momentelor din anterior prinşi în alcool
Încearcă să îşi drogheze audcerile-aminte ce o chinuie ca o boală
Şi ca morfină îşi injectează-n sânge fraze, conturând poveşti
Poveşti născute dintr-o dorinţă oarbă de eliberare
Din temniţa conştiinţei în care tot ea singură s-a condamnat
Cu capul sprijinit în podul palmei mai scapă uneori câte un cuvânt
În timp ce altul iar e şters de-o lacrimă
În timp ce e pierdută-n propriul cânt!

Among sheets, among thoughts turned into words

You can find her here, with a glass of wine, more empty than filled

She's drunking her feelings trying to bring them in a state of coma

While the pen is dancing on the paper in rhymes steps

While hallucinations create her a state of good feeling

Only a state, colored by a moment that caught her on weakness

And now is lying to her, playing with her mind

Because the next moment that will come will weave scattered memories

Like a veil covering the sleepy feelings

Awakening the emotions, wetting her eyelids

A tear will erase the ink from the sheet in a rude gesture

Even the letters appear to be molested by her presence

Collapsing in this way evens the last world that remained to her

The fortres of her soul is being demolished with every unripped memory

He lost the force to fight with herself a long time ago

The ego has gone away from her body and left her drowned in a glass 

Inhaling fumes from the previous moments caught in the alcohol

She is trying to offer drugs to his memories that torture her like a disease

And as a morphine she's injecting phrases in her blood, drawing stories

Stories arising from a blind desire for liberation

From the prison of conscience in which she also sentenced herself

With the head resting in the palms sometimes a word rid

While the other is wiped again by a tear

While she's lost in her own stories!

Ecou din adancuri... (Echo from the depths...)

Ultimul cântec, ultimă poezie

Pierdute-n largul marii

Înecate în valurile mari şi adânci

În nopţile în care le purtai pe maluri

Şi erau adesea adiate de vânt.

Cu profunde regrete

Traduse în urmele paşilor tipariti in nisip

Laşi în urma ecoul unui vis spulberat

În roua dimineţii, pe faleza

Ce poartă-n larg atâtea vise trecătoare

De-atâta lume ce pare c-a uitat

Picioarele-ţi goale atingând apa rece

Amorţindu-ţi simţurile

Anesteziindu-ţi conştiinţa

Îţi amputează voinţa de-a părăsi locul

Ce îl confunzi c-o stare

Încă aştepţi ca el să mai apară

Şi să îţi facă jocul

Iar briza mării, lina

Crează un fundal de amintiri pierdute

Odată-n largul mării, cu ultimul sărut

Cu ultimul cuvânt pe foaia ce acum

Atinge-un fund de mare pe ultimul ei drum.

Şi ţi-ai promis chiar ţie astăzi în fata mării

Că-i ultimul ecou ce mâna îl va scrie

Că e ultimul cântec, din urmă poezie

Uitată în adâncuri

Iar el...

Prins pe hârtie!

Last song, last poem

Lost offshore

Drowned in big and deeply waves

At nights when you wore them on the sides

And they were often windswept

With deep regrets

Translated into footprints on the sand

You leave behind the echo of a shattered dream

In the morning dew, on the promenade

That carry offshore so many fleeting dreams

From so many people that seem to forgot

Your bare feet touching the cold water

Numbing your senses

Anesthesing your conscience

Is amputating your wish to leave the place

Confusing it with a state

Still waiting for him to appear

To play your game

And the sea breeze, smooth

Is creating a background of lost memories

Once in the high sea with the last kiss

With the last word on the sheet that now 

Reach the seabed in his last journey 

And you promised yourself today in the front of the sea

That's the last echo that hands will write

That's the last song, the last poem

Forgotten in the depths 

And he...

Caught on the paper side!

Un alt fel de portret! (Another kind of portret!)

Ochii roşii

Ochi trişti

Zâmbet pierit

De mult nu mai zâmbeşte

Nu mai zâmbeşte de mult

De când n-a mai zâmbit...

Şi cine ştie când va mai zâmbi!

Nu-s anii

Nu are riduri

Sau poate câteva în jurul ochilor

De cât a plâns

De cât n-a plâns

De cât a stat şi va privit atent să îi zâmbiţi

Dar voi i-aţi dăruit cadouri mari şi colorate

Cu funde frumos aranjate

Şi-n interior cu zâmbete deteriorate.

Acuma sta-n oglindă şi se miră

Că nu-şi mai recunoaşte propriul chip

Nu s-a mai aranjat de-aproape o lună

Oricum se pare, nimeni n-a simţit

Îşi desface cocul

Lăsându-şi părul lung să cadă peste umeri

Dar tot nu va mai fi la fel ca altă dată

Cu săpuniera aruncă în oglindă

În fiecare ciob e-o altă fată

Privire adâncă

Albastră ca cerul senin

Se citeşte ura

Scuipă venin

De mult îşi înghite singura amarul

Amarul şi-l înghite de mult

De când îşi înghite veninul...

Ascultându-şi propriul glas surd

E asemeni unei păpuşi din cârpe

Fără suflet, dar mereu surâzând

Şi cerşind deseori o privire

Şi în colţ mereu aşteptând.

Buze mari

Buze reci

Buze palide, seci şi uscate

De atâtea cuvinte rostite-n zadar

De atâtea ore de singurătate

De cât au simţit gust amar

De cât au fost îmbibate-n minciuni

De câte minciuni au trebuit să sărute

Şi câte minciuni probabil vor mai săruta!

Îşi duce încet mâna la faţă

Printre degete se scurg câţiva picuri aprinşi

Şi atunci îi vine ideea măreaţă

Să-şi mintă buzele cu propriul venin

Umezindu-şi cu picuri buzele acum roşii

Îşi alina durerea, furia, ce zac prea adânc

Îşi adună puterea din propriul ei sânge

Nu-i de-ajuns şi peste o clipă o vezi iar plângând.

E îmbrăcată c-o rochie neagră

Ce îi poartă doliul unu vis omorât

Încercând să-i ascundă durerea,

Trupul prea palid, prea subţire, mărunt

Însetat de pasiune şi flămând de căldură

Târât prin viaţă doar să culeagă ura

Şi încheindu-şi misiunea, îngropat sub pământ

Cu mâna picurându-i suflarea

Îşi sfâşie violent veşmântul ce-i acoperă pielea

Dorindu-şi să rămână nuda în faţa vieţii ce îi luase tot

Dorind să demonstreze că tot ce o-nconjoară

Nu are importanţă, aşa cum în sicriu

Nici lucrurile nu au importanţă pentru mort.

Ca un protest al vieţii mizere ce o duce

C-avand atatea-n jur, de fapt n-are nimic

Că viaţa i-a furat şi bucuria dimineţii,

I-a dărâmat, tot ce cu-atâta greu a fost zidit.

Trupul gol

Trupul rece

Ghemuit se retrage-ntru-un colţ

Într-un colţ de aşează pe jos

Nu aşteaptă nimic

Timpul trece

Totul e anevoios...

Red eyes

Sad eyes

Dead smile

She's not smiling for so long

From so long she's not smiling anymore

Since when didn't she smiled...

And who knows when she'll smile again!

It's not about the years

No wrinkles

Or maybe a few around his eyes

From how much she cried

From how much she didn't cry

From how much she stayed begging for a smile

But they've given her big and colored gifts

With bows neatly arranged

And inside smiles damaged.

Now she's standing in the mirror wondering

Why she doesn't even recognize his own image

She didn't take care of her about a month

It seems, however that nobody cares

She's releasing her knot

Leaving the long hair falling over her shoulders

But she will never be the same like other days

With the soap she's throwing in the mirror

Each shard's show another face

Deeply look

Blue as the sky

Hate can be read

Venom is spited

For so long she eats only bitterness

She eats only bitterness for so long

Since when she eats only bitterness...

Listening to his own deaf voice

She's like a rag doll without a soul

But always smiling

Bagging sometimes for a look

Always waiting in the corner  

Big lips

Cold lips

Pale lips, thirsty and dry

From so many words spoken in vain

From so many lonely days

From how much they felt only bitter tase

From how many lies they have had to kiss

And how many lies will continue to kiss!

She's touching her face slowly

Among the fingers many blood drops are leaking down

And suddenly she has the great idea

To lie her lips with her own venom

Weating them with her own blood

It's not enough and after a moment you see her crying again

She's wearing a black dress

Mourning a killed dream

Trying to hide her pain

The too pale body, too thin, too small

Thirsty of passion and hungry of warm

Dragged through life only to collect hate

And ending the mission, buried under the ground 

With her hand dripping her breath

She violently teared her garment that covered her skin

Wishing to remain naked 

In front of live that have taken all that she had

Wanting to prove that all that surrounds her

It doesn't matter, as in the coffin

Objects have no importance for the dead

As a protest for the poor life that she has

As with so many around actually has nothing to waste

Because life stolen her even the joy of a morning

Knocking down all she has been built so hard while was growing

Naked body

Cold body

Squatting she retires in a corner

In a corner sits down

She's not expecting anything

Time is passing 

Everything is so hard...

De ce "Stări"...(States)

Stări... un nou început pentru sfârşitul anterior. Rămâne în urma glasul sec al unei povesti ruptă din traiul caracterizat de un tragism insuflat de propriul ego.Cu îngerul demonic ucis într-un moment de luciditate, cu sete acută pentru existenţa transpusă în cuvinte, lupta cu viaţa în formă de artă continua independent de propria voinţă. E ceva mai puternic decât propriul sine, ceva ce îmi hrăneşte cugetul şi îmi stăpâneşte simţurile.Port în spate povara cuvintelor ce îmi îngreunează spiritul atunci când le închid în temniţă constintei.
Şi aş fi vrut să mă opresc din a risipi litere, descriind un patos ce ar fi trebuit să îl înăbuş de mult în anterior, în momentul în care mi-am îngropat îngerul demonic în subconştientul lucrurilor pierdute, dar imposibil de uitat.În momentul în care căutând răspunsuri, am constatat că de fapt nu fac altceva decât să găsesc şi mai multe întrebări. Inconştient am prefăcut apoi o stare în cuvinte şi cu foame cruntă de noi însemnări, am colorat cu sufletul prin intermediul instrumentului de scris, încă o pagină.Şi am deschis un nou capitol în care acel, sugestiv numit, înger demonic nu mai ocupă rolul principal, nu mai e caracterizat de omniprezenta covârşitoare. Rolul lui probabil nu se va încheia niciodată, însă va fi doar unul din mulţime, care uneori va da suflul unor noi rânduri printre atâtea rânduri ce încă îmi vor străbate conştientul ca mai apoi să ajungă tipărite pe o foaie, dându-i viaţa.Sunt acele stări pe care adesea le strig tăcut prin cuvinte mute.


States...A new beginning to the end before. I will leave behind the voice of a story ripped from a live characterized by a tragism inspired by my own ego. With the demonic angel killed in a moment of lucidity, with acute thirst for the existence translated into words, the fight with life as art continues independent from my own willingness. It's something stronger than myself, something that feeds  my mind and master my feelings. I'm carrying the burden of words that make harder my soul when I close them in the prison of consciousness. And I wanted to stop wasting letters, describing an enthusiasm that I should have choked long time ago in the past, in the moment when I buried my demonic angel in the subconscious of lost things but impossible to forget. At the moment when seeking answers, I found that actually I do nothing but find more questions. Than, unconscious I've turned a state into words and with a cruel hungry for new notes I've colored with the soul through the pen, another page. And I've opened a new chapter in which, that so called demonic angel, it's not anymore characterized by the overwhelming presence. His role will probably never end, but it will be just one of the crowd, which sometimes will breath some new rows through so many rows that will cross my consciousness to be printed on a sheet, bringing it to live. Are those states that I often shout silently through speechless words.