Eseu despre iubire..
Iubirea nu te ajută cu nimic în viaţă pentru că iubirea e însăşi viaţă, nu e un lucru pe care îl folosim doar atunci când suntem în dificultate. Ea face parte din fiinţă noastră, stă la baza existenţei noastre. Inconştient iubim şi suntem iubiţi la rândul nostru. Inconştient oferim sentimente şi primim la rândul nostru sentimente. Involuntar suntem învăluiţi de pasiuni împărtăşite şi neîmpărtăşite, de pasiuni interzise şi de pasiuni care îşi găsesc forţă să existe în ciuda tuturor. Iubirea nu caută să se definească, nu se caută, nu se cere, pur şi simplu se simte, se trăieşte, te bucuri de ea în fiecare moment. E mereu acolo în interiorul tău chiar şi în momentele în care tinzi să crezi că ea nu mai există. În realitate este mereu acolo doar că uneori nu mai ştim cum să o scoatem la iveală. Iubirea nu se sfârşeşte niciodată pentru că ea este temeiul existenţei, temeiul tuturor lucrurilor.În fiecare lucru pe care îl facem există puţină dragoste, puţină tandreţe, puţină bunătate. Suficientă însă pentru că acel lucru să fie făcut bine la momentul lui. Până şi ura se naşte tot din iubire. A nega că acest sentiment există e că şi cum ţi-ai nega propria existenţa. Iubirea e sentimentul care ne întregeşte, care uneşte suflete, care le desparte. E acel ceva care te face să zâmbeşti şi care uneori îţi fură o lacrimă, două, trei. Iubirea se defineşte prin "dragoste". Iubirea înseamnă cuvinte frumoase sau vorbe pur aruncate la întâmplare. Iubirea nu cere nimic în schimb, se hrăneşte din iubirea celorlalţi şi ea la rândul ei hrăneşte alte iubiri. E un cerc vicios în care nimeni nu pierde, în care toţi ies învingători într-un fel sau altul. Iubirea te creează şi iubirea te distruge. Te renaşte că mai apoi să te omoare din nou. Ne pare că iubirea aspiră la absolut când de fapt cere atât de puţin. Iubirea se identifica cu fiecare dintre noi şi astfel fiecare are propriul sau mod de a o arată. Iubirea se manifestă într-o infinitate de feluri caracteristice unei infinităţi de oameni care iubesc dar care de cele mai multe ori nu ştiu să descopere în ei acest sentiment. Iubirea nu te ajută cu nimic în viaţă - ea face totul - iubirea.
km asa este...
RăspundețiȘtergereAm iubit si ma iubit da sa batut jok de mne !
ȘtergereParearea mea e ca 'iubirea' este de cacat deoarece :
IUBESTI SE ESTI LUAT DE PROST !!!!
Depinde si pe cine iubesti, dar in mare parte asa este ! Am trecut si eu prin experienta asta de cacat..e urat rau si trece greu !
ȘtergereBravo.... Mi-am facut tema la romana :*
ȘtergereMersi mi-am facut teme la romana
ȘtergereNu confundati .... Iubirea cu Prostia sau Nesimtirea ..... daca iubesti faci orice pentru a vedea bucurie in persoana respectiva .... Iubirea e incredibila .... nu poti sa o descri ... :P
Ștergere...Ai iubit si si'a batut joc de tine?!
ȘtergereNu te mai plange, cu totii trecem prin asta macar odata in viata...Trebuie sa fii tare, sa te ridici de joc,din mizeria in care esti si sa incepi sa speri,sa lupti pentru ceea ce vrei,sa nu astepti ca ceva sa cada din cer
Apropo,daca ai fi iubit cu adevarat ,ai fi realizat ca IUBIREA nu este o prostie,e cel mai pur sentiment ce iti poate inunda sufletul..Cand iubesti si esti iubit,te daruiesti cu totul,ai incredere,respect pentru persoana respectiva, ai incredere in ea, o ajuti, e ca si cum ai face totul pentru tine,din doi deveniti unul!
Trebuie sa faci putin diferenta intre..Placere si iubire, da, ai tinut la el,dar prin felul tau de a te exprima nu ai iubit, iar daca esti asa pozitiv,nici nu o sa iubesti prea curand ;;)
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Ștergeremz ... pnt tma la rmana ... laik.
ȘtergereImi place mult! Bravo!!!
Ștergerefrumos <3 felicitari
RăspundețiȘtergereLike ! :D
RăspundețiȘtergerefainn...
RăspundețiȘtergeresuper fain
RăspundețiȘtergerema ajutat sa imi exprim in scris sentimentele......si miam facut si tema la romana:p
RăspundețiȘtergereimi pare bine :)
RăspundețiȘtergerefoarte frumos ... adevarat :X felicitari :*
RăspundețiȘtergerefoarte frumos :X:X
RăspundețiȘtergerem-a impresionat foarte mult...bravo!
RăspundețiȘtergeredesi nu stiu cu adevarat ce inseamna dragoste, aceste nemaipomenite cuvinte m-au lasat pe ginduri, m-au frapat foarte mult.Multumesc pentru aceste cuvinte care mi-au patruns in adincul sufletului.
RăspundețiȘtergereImi pare bine ca ti-au placut...cuvintele te pun uneori mai pe ganduri ca si faptele in sine...multumesc pentru apreciere
RăspundețiȘtergereIubirea a fost intodeauna, este si va fi ESENTA VIETII...acolo unde este viata vei gasi intotdeauna si iubire...chiar daca unii nu vor sa recunoasca asta, au iubire in suflet..dar o tin inchisa ...de aceea este bine sa ne deschidem ferestrele sufletului si sa lasam libera IUBIREA sa comunice si cu celelale IUBIRI...sa se dezvolte sa prinda putere si sa fie destul de mare incat sa ne invaluie protector ...astfel incat sa prinda putere sa ne gaseasca SUFLETUL PERECHE...noi trebuie sa constientizam ca este in avantajul nosru sa vietuim alaturi de SUFLETUL PERECHE...nu asa la intamplare cum traiesc 80% din omenire poate chiar mai mult... de aceea sunt atat de multe divorturi...
RăspundețiȘtergeresuper...cea mai faina exprimare :))
RăspundețiȘtergerede acord....o exprimare care atinge cea mai mare parte a adevarului... mi-a placut mult... =)
ȘtergereFoarte frumos textul acesta. Bravo! :)
RăspundețiȘtergerefoarte tare! numai bun pentru tema la romana!! multumesc mult!!
RăspundețiȘtergereiubirea face totul daka gasesti perechea potrivita
RăspundețiȘtergereFrumos si ADEVARAT tot odata :D
RăspundețiȘtergereimi place foarte mult desi simt ca si asa tot imi este greu sa definesc iubirea
RăspundețiȘtergereMs pt tema la Romana:))
RăspundețiȘtergeremultumesc mi-am facut tema la romana si mi-am facutt prietena
RăspundețiȘtergere=)))
ȘtergereDragostea
RăspundețiȘtergeredragostea,
este eternitatea sufletului daruit pt a iubii,
este un dar divin ce izvoraste din interiorul nostu,
este bucuria inimi atunci cind priveste ineriorul sufletului,
este cerul albastru al infinitului,
este cosmosul cu luna si cu stelele,
este soarele ce incalzeste pamantul,
este gandul pruncului atunci cind o vede pe mama sa,
esti tu iubita mea in bratele mele, dragostea mea,
esti dragostea insasi.
dragostea.
Iubesti nu ca sa primesti ceva inapoi, iubesti pentru ca iubesti, pentru ca esti viu si iubind esti fericit......
RăspundețiȘtergereIubirea adevarata este vesnica,nesfirsita,mereu la fel cu ea insasi,este egala si curata,o poti vedea chiar cu parul carunt,dar cu inima mereu tinara.
RăspundețiȘtergere"Primul suspin al iubirii,este ultimul al intelepciunii"spunea Antoine Bret.
ȘtergereNu exista dragoste curata exista doar deprindere....
RăspundețiȘtergeregandoani nu dragoste
RăspundețiȘtergereMersi pentru temă la română
RăspundețiȘtergere