Privea pierdută la o poză ce stătea țintuita într-un cui pe perete. Singurul perete care era mai încărcat de amintiri ca și oricare altul și toate adunate într-o singură fotografie. Și se uită la ea cu îndoială și regrete. Îi se părea că vede înaintea ei o străină, alt zâmbet, altă privire, altă expresie a feței, dar totuși era ea. Își amintise atunci de anii ce au trecut, de clipele care au rămas în urmă și care și-au lăsat amprenta peste ea, de atâtea momente pe care privirea de atunci nu le cunoștea, de atâtea vânturi și de atâtea ploi pe care le-a lăsat în urmă sa. Îi se părea că era mult mai fericită și un întreg arsenal de amintiri îi pătrundeau în minte ca o avalanșă pe care nimic nu putea să o oprească. Amintiri pe care știa că trebuie să le îngroape, să le șteargă din mintea ei, să nu mai îi fure nopțile și zilele, amintiri pe care ar fi dorit să ș-i le smulgă din inima cu prețul oricărei dureri fie ea și nemărginită, doar să știe că nu mai sunt acolo să îi sfâșie visele și speranțele. Știa că nu merită nicio secundă să își amintească de atâtea momente irosite zadarnic, dar conștiință parcă îi cerea socoteală inimii pentru chinurile la care a supus-o de atâtea ori când a îngenunchiat-o în față ei fără nici un pic de remușcare. Simțea că până și lacrimile au părăsit-o de mult și s-au săturat să îi traducă lamentabilele regrete din care se hrănea zi de zi. Privea în zadar la ceea ce a fost odată încercând să compare stări și trăiri, priviri și zâmbete cu ceea ce o definea acum. Și nu înțelegea că nu locurile sunt cele care se schimbă, dar oamenii nu rămân la fel că altă data. Că atunci când măștile cad, întreg carnavalul se transformă într-un spectacol ieftin de cabaret unde decorul rămâne același dar mimică dezvăluie adevăratele caractere. Nu înțelegea că oamenii vin și pleacă, că unii se întorc iar alții se pierd pentru totdeauna pentru că doar așa va fi loc pentru cei care vor veni să rămână mereu acolo....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu