Acea Femeie...

     Am stiut mereu ca sunt un om puternic. Chiar daca uneori am avut impresia ca nu mai pot si as fi vrut sa ma tavalesc pe jos de durere, am reusit mereu sa privesc inainte, sa ma scutur de praf si sa merg inainte fara sa privesc in spate. Nimeni nu a spus ca este usor sa treci prin viata , dar tine de tine sa iti faci drumul mai usor sau mai greu. Nu iti pleca in jos capul decat daca vrei sa iti admiri pantofi. Nu te apleca decat daca vrei sa ii stergi de praf iar apoi cu fruntea sus priveste-i pe toti in ochi si arat-le ca poti tot ceea ce ei au zis mereu ca nu poti. Fii o femeie puternica si alege langa tine un barbat la fel de puternic astfel incat atunci cand stati unul langa celalalt nimeni sa nu poata sa va daramae sau sa treaca de voi. Zambeste ca si cum zambetul tau ar putea sa cucereasca intreaga lume si nu-i lasa niciodata sa te vada trista. Fii acea femeie pe care ti-ar placea sa o intalnesti pe drum si sa o privesti cu admiratie. Fii eleganta prin gesturi, prin tinuta, prin prezenta, prin privire. Ofera amabilitate si lasa-i sa te invidieze pentru tot ceea ce reprezinti si lasa-i in curiozitatea lor cum ai ajuns aici. Nu te obosi sa te explici, lasa-i sa inteleaga doar ce vor ei atat timp cat tu iti cunosti potentialul si valoarea. 

    Am stiut mereu ca pot sa ajung acolo unde vreau eu sa ajung. Chiar daca uneori am vrut sa ma opresc si sa ma ascund intr-un colt unde sa nu ma mai gaseasca nimeni. Dar am reusit mereu sa urc scara cu scara, cu picioarele uneori obosite, cu gandurile sfarmate, cu bagajele vietii tarate dupa mine. Nimeni nu a spus ca vei avea in fata un drum lin si drept. Vei avea de urcat scari greoaie, alunecoase, tocite, mai joase, mai inalte, tot ceea ce iti trebuie este curajul de a mai face inca un pas inainte. Atunci cand vei spune ca nu mai poti cu siguranta mai poti inca putin. Trage aer in piept, respira adanc si aminteste-ti ca in spatele tau sunt aceia care abia asteapta sa te depaseasca. Nu privi inapoi pentru ca s-ar putea sa iti incetinesti drumul, doar aminteste-ti de ei si spune-ti ca tu vei ajunge la destinatie inaintea lor. Fii acea femeie care isi trece mana subtil prin par si merge mandra inainte ca si cum ar putea sa tina intreaga greutate a pamantului intr-o singura mana si ar strange-o in pumn.

Într-o zi promit ca o sa iti lipseasca!

    Intr-o zi promit că o să îți lipsească. Ai să privești în jurul tău și ai să îi cauți privirea căruia de atatea ori i-ai furat sclipirea, zambetul ce ți-l dăruia în fiecare dimineață când te trezeai morocanos si posomorat.Ai uitat să o prinzi de mana și să îi simți cum fiecare simț îi tremură la atingerea ta. Ai uitat sa o strangi in brate, sa o faci sa zambasca si ai lasat-o ghemuita intr-un colt de pat de unde statea si te privea cu teama ca ii vei face semn sa iasa pe usa,iar mai apoi vei inchide usa in urma ei ca si cum nu ti-ar fi pasit niciodata pragul. Si secata de puteri o vei lasa tarandu-se pe podeaua rece, fara nici o farama de suflet care sa o poarte mai departe, cu inima paralizata de durere, cu ultimele vise spulberate.
Si iti vei aminti de ea intr-o zi mohorata de vara, cand pielea îi va cersi imbratisarile care nu cereau nimic in schimb.Cand linistea din jur va tanji sa ii mai auda macar pentru o singura data rasul colorat, cand orice gluma de a ta ii contura zambetul pe fata palida si stearsa de atatea dezamagiri. Si tarziu in miez de noapte iti vei aminti de vorbele dulci cu care iti inchidea ochii si atipea langa tine in timp ce mainile ei stateau nemiscate pe pielea ta aspra.Si vei vrea sa o strigi inapoi, dar strigatul tau va fi unul surd, pierdut de mult in ecoul nepasarii ei. Vei realiza ca fericirea nu se construieste pe promisiuni fara fond si iti vei desface bagajul de amintiri unde vei cauta sa gasesti o scapare din prezentul crunt.
    Intr-o zi promit ca o sa iti lipseasca. Vei dori sa te intorci, asa cum ea s-a intors de atatea ori in lumea in care nu a avut niciodata loc. Vei gasi si tu usa inchisa privind din prag cu regrete tardive cum fericirea ti s-a scurs lent printre degete cand i-ai facut semn sa plece din calea ta plina de spini. Cand ultima proprozite s-a incheiat cu punct si cand virgula si-a pierdut intelesul. Si o sa iti lipseasca atat de tare incat toata durerea pe care ea a simtit-o o sa se adune in starea ta cand o vei privi din departare fara sa poti macar sa te apropri de fiinta ei. O vei privi ca pe o amintire care iti va trezi mereu fiori in prag de seara. Pe drumul lung din fata nu ii vei gasi nici macar umbra, nici suspinul, nici urma parfumului de alta data.
Intr-o zi promit ca o sa iti lipseasca si o sa doara!

Lasa-ma femeie sa îți fiu soț în fiecare zi, dar femeie azi îți voi fi amant !

Bună femeie !
Îi atingea încet umerii goi. Stătea în spatele ei iar ea prefera sa nu se întoarcă ,dar mai degrabă sa își închidă ochii și să îi adulmece respirația ce ii se răspândea prin parul ei lăsat sa ii curgă pe spate. Nu 

se apropria mai mult de ea, doar mâinile sale îi simțeau pielea fina făcând astfel dorința sa fie și mai mare. Ea tremura de teama știind că momentul nu va dura la nesfârșit.
„Lasă-mă femeie sa te dezbrac de sentimente. Întâi îți voi dezgoli sufletul iar mai apoi, în lumina pala a camerei, îți voi contempla trupul ce sta dinaintea mea. Te voi dezbrăca de fiecare durere ce o porți și cu atingeri tandre îți voi pansa fiecare rana ce îți descompletează ființa. Întregul tău trup va fi templul meu și toată pielea ta va fi un suc dulce pentru buzele mele uscate și însetate. Rochia ta neagra îți va aluneca încet pe corpul tău perfect proporționat și preț de câteva momente vom exista doar noi pe-ntreg pământ. Nu mă privi speriata, dar cuprinde-mă cu brațele fără de care mi-aș pierde întreaga putere ce zace în mine. Și te voi săruta cu teama că mâine te voi pierde și te voi tine strâns la pieptul meu ca și cum ar fi ultima data când o fac. În așternuturi reci ne vom risipi căldura trupurilor noastre flamande de iubire și ne vom transforma în sclavii propriilor noastre dorințe. Nu vor mai exista secunde, nici minute și totul se va reduce la un moment de nebunie.
Lasă-mă femeie să-mi pierd ființa-n ființa ta și sa uitam de tot pentru o seară. Fiecare clipa să simt cum trupu-ti fierbe de placere și să te simt tremurând pierduta la pieptul meu. Lasă-mă să-ți dezgolesc  fiecare gând ce îți inundă mintea și să rămânem dezbrăcați ținându-ne sufletele în mâinile a căror degete stau împreunate. În ochi sa pot sa iti citesc calmul indus de moment iar mai apoi să pot să îți îmbrățișez trupul gol și să mă pierd în el.

Lasă-mă femeie sa îți fiu soț în fiecare zi, dar femeie în noaptea asta îți voi fi doar amant !

A iubi o femeie

 A iubi o femeie
 Nu înseamnă doar simple cuvinte dulci,  aruncate  în vânt
 Promisiuni fără fond in zile lungi de vară
 Săruturi ascunse sub picuri de ploi mari și grei
 Îmbrățișări tandre în prag de plecare
 Flori dăruite la ocazii speciale în buchete mari și neprețuite
 Cum poți să vrei să cumperi iubirea unei femei?
 A iubi o femeie
 Înseamnă pasiune, putere, furie
 Dorința ce-ți fierbe sângele în vene când o vezi venind
 Săruturi furate ca și cum ar fi ultima oară când poți să o săruți
 Să o cuprinzi în brațe cu teamă c-o vei pierde
 O simplă floare ruptă din mijlocul de drum,neplănuit
 A iubi o femeie
 Înseamnă a ști a plânge când ști că ai făcut-o să plângă în zadar
 A ști să prețuiești când îți zâmbește tandru și tu să-i zâmbești iar
 Nu să o faci regină într-un castel de porțelan fragil
 Dar mai curând s-o lași puterea să-și arate,
 Siguranța că poate să învingă lumea cu privirea
 Cu ce vrei să compari iubirea unei femei?
 A iubi o femeie
 Înseamnă a ști să iubești soarele în măreția lui cu-a sa lumina
 Răceala ei să îți pară caldă când te-atinge cu tristețe-n ochii mari
 Degetele ei fine să îți pară prea fine pentru pielea ta aspră
 Privirea ei prea dulce pentru amarul din tine
 Cuvintele ei prea puține pentru cât ți-ai dori să o asculți
 În ce s-ar măsură iubirea-unei femei?

Eu am să plec, dar tu te vei întoarce

 Cu aripile frânte îmi adun stările într-o amintire și încerc să zbor
 Nu am curajul să îmi întorc capul, nu mi-ai dat dreptul nici măcar să îți spun ce-am simțit
 M-ai privit în ochi otrăvindu-mi agonia cu licoarea fericii amăgitoare
 Și eu, însetată de farmecul unui zâmbet m-am înecat cu propria clipă de fericire
 Când am trecut de pragul ușii mi-ai izbit brutal indiferenta în spate
 Nici măcar nu mi-ai ascultat sunetul pașilor târâți și îngreunați de absența ta
 Ai trântit-o!Ai trântit ușa în urmă mea ,sunetul ei asurzindu-mi sentimentele
 Mi-au tremurat până și simțurile când cheia s-a rotit parcă exact în inimă
 Și-am mers. Am mers înghițindu-mi lacrimile pentru a nu știu câta oară, rătăcită
 Cu suflul greu, cu aripile frânte, întrebându-mă cum am să reușesc să mai zbor
 Acompaniată de semnele de întrebare ce îmi coordonează viață într-un mod haotic.
 Eu am plecat, dar tu te vei întoarce înapoi cerșind un strop de amăgire
 Îmi vei cere o lacrimă să-ți umezești și tu privirea uscată de cât te-ai uitat la toți de sus
 Îmi vei cere o aripă frântă să înveți și tu să zbori pe culmea fericirii
 Umil vei vrea să îți descos din amintiri o stare să-ți umpli sufletul prea singuratic și pustiu
 Îți va fi dor și nu vei ști ce-neseamnă această stare și speriat te vei ghemui în colț de pat
 Din când în când îți voi trimite rătăcit câte un gând și te voi învăța
că uneori mai trebuie să plângi
 Că uneori mai trebuie să simți,să speri,să visezi,să te doară, să vrei să strigi să scoți totul afară
 Apoi cu aripile frânte ne vom aprinde amândoi câte o țigară și ne vom pierde mintea-n fumul ei
 Ne vom fuma sentimentele și vom lăsa chiștoacele lor într-o scrumieră pe o masă
 Eu am să plec iar tu vei vrea atunci ca să rămâi...

A ta e lumea toata....

 Din toate furtunile prin care am trecut am ieșit zâmbind și cu capul sus. De fiecare data când cazi, te ridici, te ștergi de praf, îți acoperi rănile și zâmbind mergi mai departe. Drumul din față e lung, așteptările sunt mari iar din fiecare greșeală nu poți să faci altceva decât să înveți să vezi partea bună. Nu încerca să privești în urma ta pentru că nu ai să găsești pe nimeni acolo să-ți zâmbească. Te vei întâlni doar cu frica și frustrarea că nu ai ți-ai jucat destul de bine zarurile destinului. Vei găsi doar ploi și râuri de lacrimi care
îți vor împovăra sufletul de remușcări. Privește înainte ca și cum întreaga lume ți s-ar așterne la picioare și fă în așa fel încât toate lucrurile grele să pară mici în calea ta. Nu te opri omule din drumul tău, nu lasa teama să îți conducă destinul pentru că undeva te așteaptă un răsărit așa cum l-ai visat mereu. Nu înceta să lupți pentru visurile tale. Strânge din dinți, închide ochii pentru o secundă și caută-ți puterea în sufletul tău. Privestete-n oglindă cu profunzime și găsește-ți forța să o iei din loc. E totul posibil atunci când voința se aliază cu conștiință și cu dorința strânsă într-un pum, războiul cu viață e deja câștigat. Numai cei slabi vor sta înaintea ta și-ți vor șopti că n-ai să reușești doar pentru simplul fapt că ei nu au reușit. Ascultă opinile celor din jur dar întâi de toate ascultă-ți propriul instinct.
 Din toate loviturile pe care le-am primit am desenat noi pași înainte și astăzi pot să stau și să privesc lumea cu capul sus și să zâmbesc senin. Nu mai am nicio rană, nici cea mai mică zgârietură și fiecare furtună e doar o simplă provocare de care știu că am să trec. Tu, omule, îți croiești singur drumul. Nu aștepta ca cineva să te prindă de mână și să te târască într-o parte și în altă pentru că te va duce în același loc din care ai vrut să fugi. Nu întinde mâna după ajutor când tu nu ești în stare să te ajuți pe tine . Degeaba stai și aștepți când ști că viață nu te așteaptă pe tine. Fugi, luptă, iubește, zâmbește, plângi, strigă, dar ajungi acolo unde ți-ai propus să îți afli fericirea. Si nu fugi după bani, și nu fugi după bogății, dar fugi după un răsărit de soare care să te facă împlinit. Nu cauta fericirea în lucruri, dar caută fericirea în sufletul tău pentru că doar atunci când o vei găsi acolo îți vei da seamă cât de bogat ești de fapt.
 Din toate furtunile prin care am trecut am învățat într-un final să dansez în ploaie și să văd în fiecare picătură o rază de soare.Tu, omule, din toate furtunile caută vântul care să te poarte înainte și adu-ți aminte că fiecare șut e de fapt un pas înainte.  
 

"Femeia invinge tot, apoi plange" (Grigore Vieru)

 Nu există munți pe care să nu poată să îi urce, nu există ape pe care să nu poată să le treacă, nu există vânt care să o oprească din drumul ei. Va ține mereu capul capul sus în față tuturor și dacă vreodată își va coborî privirea va fi doar pentru a-și privi pantofii cu care elegant va trece peste tot ce stă în calea ei. Își va atinge țelurile, își va împlini visele iar mai apoi își va caută un loc singuratic în care să se poată bucură de victorie. Se va așeza jos și așezându-și capul între palme va începe să plângă...

Si dacă as putea sa îți spun

Şi dacă aş putea să îţi spun...

Ceva mă face să te iubesc tot mai mult. Poate circumstanțele, poate decorul, poate gândurile ascunse ce ne inundă uneori mintea, poate privirile triste de la început, poate ochii plini de fericire că astăzi am reuşit să învingem luptele cu noi. Ceva mă face să te simt tot mai aproape cu fiecare secundă care trece şi aş vrea să cred că am ajuns să câştigăm războiul cu timpul care ne-a purtat pe atâtea cai greşite până să ajungem aici. Am plâns, am strigat de durere, ne-am tarat sufletele pe jos, le-a lăsat în mâinile unor oameni care nu au ştiut ce să facă cu ele, care le-au sfărmat în bucăţi pe care mai apoi le-am cules cu greu şi le-am închis într-un sertar unde le-am lăsat zăcând cu amintirile. Ne-am irosit lacrimile, ne-am irosit gândurile, am stat şi am privit în gol la lumea ce se perindă în jurul nostru fără să mai simţim nimic. Am crezut în vorbe şi am uitat de fapte, am căzut iar mai apoi ne-am ridicat şi ne-am scuturat de praful ce ne-a îngreunat sufletele pentru atâta timp. Ne-am amăgit cu momente pe care într-o clipă de nebunie am vrut să le transformăm în eternitate. Nu am ştiut să vedem mai departe de un vis pe care noi l-am creat şi care într-un târziu s-a transformat singur într-un coşmar. Şi ne-am trezit într-o lume construită pe temelii false şi rând pe rând fiecare cărămidă s-a prăbuşit încet peste noi. Dar am învins...
Ceva mă face să te iubesc tot mai mult. Poate momentul în care m-am regăsit în privirea ta, poate clipă în care m-am pierdut în zambetul tău, poate mâinile tale calde când îmi ating palmele şi simt cum tot decorul se apleacă la picioarele mele. Poate cuvintele ce îmi vibrează fiecare coarda a inimii, poate gesturile mărunte care îmi fac zilele măreţe. Poate fiecare mângâiere ce îmi face fiecare por al pielii să tremure, poate fiecare îmbrăţişare când simt cum toată fiinţă ta se ascunde în braţele mele. Că şi cum m-ai fi aşteptat de mult să vin, că şi cum te-aş fi aşteptat din totdeauna să vi.
Şi dacă aş putea să îţi spun de câte ori am vrut să  plec, să îmi adun toate stările în acelaşi bagaj scrijelit de atâtea drumuri care nu m-au dus nicăieri şi să fug undeva unde în linştea serii aş fi putut poate să schimb cumva răspunsurile la toate întrebările ce  mi-au condus viaţă până acum. Dar am rămas. Am strâns din dinţi şi cu sufletul sfârtecat de durere am închis ochii şi m-am aşezat jos. Te-am privit şi ţi-am ascultat fiecare cuvânt apăsându-mi rănile şi cotrobăindu-mi în ele până la os. Dacă aş putea să îţi spun de câte ori mi-am înghiţi lacrimile şi te-am privit direct ochi încercând să îmi conving eu-l că drumul este abia  la început. Că atunci când iubeşti nu pleci pur şi simplu, dar stai şi lupţi şi crezi şi învingi.
Dacă aş putea să îţi spun cât de mult te iubesc, cât de mult te respir.

Dorințe repudiate

De câte ori ai vrut să-i spui cât ţi-e de dor. Dar te-ai oprit înainte să apuci să îi scri primul cuvânt, înainte ca toate sentimentele ce îţi năpădeau adesea fiinţă să ajungă din nou în mâinile lui şi să îţi fure iarăşi până şi ultimul gram de fericire pe care cu atâta efort ai reuşit să îl aduni dintre scrumul rămas în urmă ta. Ţi-ai înghiţit frustrările şi ai simţit cum pulsul stă să îţi iasă prin piele de dorinţa de a-i spune cât îţi lipseşte de mult. Dar ai tăcut. Ţi-ai amăgit conștiința cu aduceri aminte, ţi-ai repudiat sufletul făcându-l străin de tine şi toate stările le-ai strâns într-o privire ce astăzi pare sumbră. Te-ai aşezat pierdută pe covor doar că să nu îi simţi mirosul imprimat încă între aşternuturi. Şi ai rămas acolo imaginându-ţi momente şi conturând clipe pe care probabil niciodată nu le vei vedea mai departe de umbră uni vis. Te vei simţi pustie şi liniştea din jur îţi va tăia conturul zâmbetului. Te vei îngropa într-o stare de singurătate şi singurul prieten ce îţi va fi alături va fi un pahar de vin, mai mult gol decât plin. Vei caută în jurul tău trecutul şi o formă de a putea să schimbi răspunsurile. Şi vei privi la telefonul ce stă silenţios lângă tine ca şi la cel mai aprig duşman. Ca şi cum în el stă cel mai puternic drog şi tu trebuie să te zbaţi cu voinţa şi cu dorinţa de a nu te năpusti asupra lui .

Apel la dreptul de a simții

 "Să nu mă iubești" îi spusese în timp ce își trecea degetele prin părul ei lung și fin. Cu privirea îi cuprindea sufletul iar brațele se lăsau ușor peste trupul ei firav ce se ghemuia tot mai aproape de pieptul lui. Îi simțea fiecare bătaie a inimii asupra cărora se concentra cu gândul că poate, poate nu îi va mai auzi refuzurile ce îi se păreau nejustificate. Simțea că îi neagă dreptul la niște sentimente care îi aparțineau ei și dacă tot îi nega acest drept de ce nu îi făcea semn să plece, dar în schimb o ținea atât de strâns încât îi simțea fiecare respirație cum îi tăie răsuflarea. Nu l-ar mai fi lăsat să plece niciodată dar cumva simțea că duce o luptă al cărui final va fi la fel de tragic că și celelalte. Că se va trezi din nou singură în mijlocul drumului, cu toate stările adunate într-un bagaj ce îl târăște după ea la nesfârșit. Că va rămâne iarăși pustie pe o bancă într-o gară așteptând un tren ca să o ducă nicăieri. Închizând ochii în minte îi se depănau toate amintirile ce îi furaseră zâmbetul și o lăsaseră rătăcită pe un drum care nu știa încotro îi va îndreptă pașii. Cum să îl prindă de mână când timpanele îi erau îmbibate cu aceleași joc de cuvinte din care reușise cu atâta greu să scape. O ardea fiecare literă, fiecare sunet care prindea același ritm cu cele pe care le lăsase ascunse, desenate pe o hârtie ce o ținea mototolita-ntr-un dulap străin. Cumva îi se interzicea dreptul de a simți ceva, că și cum întreagă lumea și-ar fi dorit să se transforme într-un gol care să umble că și o umbră-n miez de noapte fără știe încotro se îndreptă pentru că oricum nicio destinație nu îi era destinată. Cumva îi se părea că lipsea doar întrebarea de ce mai respiră, de ce mai există dacă oricum stările comune ființelor nu îi erau aprobate. 
 "Să nu mă iubești", dar oare ce "judecător" îi va dreptul să iubească vreodată?