Eu am să plec, dar tu te vei întoarce

 Cu aripile frânte îmi adun stările într-o amintire și încerc să zbor
 Nu am curajul să îmi întorc capul, nu mi-ai dat dreptul nici măcar să îți spun ce-am simțit
 M-ai privit în ochi otrăvindu-mi agonia cu licoarea fericii amăgitoare
 Și eu, însetată de farmecul unui zâmbet m-am înecat cu propria clipă de fericire
 Când am trecut de pragul ușii mi-ai izbit brutal indiferenta în spate
 Nici măcar nu mi-ai ascultat sunetul pașilor târâți și îngreunați de absența ta
 Ai trântit-o!Ai trântit ușa în urmă mea ,sunetul ei asurzindu-mi sentimentele
 Mi-au tremurat până și simțurile când cheia s-a rotit parcă exact în inimă
 Și-am mers. Am mers înghițindu-mi lacrimile pentru a nu știu câta oară, rătăcită
 Cu suflul greu, cu aripile frânte, întrebându-mă cum am să reușesc să mai zbor
 Acompaniată de semnele de întrebare ce îmi coordonează viață într-un mod haotic.
 Eu am plecat, dar tu te vei întoarce înapoi cerșind un strop de amăgire
 Îmi vei cere o lacrimă să-ți umezești și tu privirea uscată de cât te-ai uitat la toți de sus
 Îmi vei cere o aripă frântă să înveți și tu să zbori pe culmea fericirii
 Umil vei vrea să îți descos din amintiri o stare să-ți umpli sufletul prea singuratic și pustiu
 Îți va fi dor și nu vei ști ce-neseamnă această stare și speriat te vei ghemui în colț de pat
 Din când în când îți voi trimite rătăcit câte un gând și te voi învăța
că uneori mai trebuie să plângi
 Că uneori mai trebuie să simți,să speri,să visezi,să te doară, să vrei să strigi să scoți totul afară
 Apoi cu aripile frânte ne vom aprinde amândoi câte o țigară și ne vom pierde mintea-n fumul ei
 Ne vom fuma sentimentele și vom lăsa chiștoacele lor într-o scrumieră pe o masă
 Eu am să plec iar tu vei vrea atunci ca să rămâi...