Prea multe momente în care ne pierdem în tăcere, închidem ușile și-n fața lor ne închidem și noi. Deoarece în tăcere suntem așa cum nimeni nu am vrea să ne vadă, deoarece în tăcere putem să plângem fără să ne întrebe nimeni de ce o facem. Deoarece în tăcere putem să zâmbim fără să zică nimeni că am înnebunit. Deoarece în tăcere putem să visam tot ce interzis. Deoarece în tăcere sunt așa cum aș vrea toți să fie. Deoarece în tăcere pot să mă gândesc la tine fără să mă întrebe cineva de ce o fac. Deoarece în tăcere nu mă întreabă nimeni de ce râd. Deoarece în tăcere nu mă întreabă nimeni de ce plâng. Deoarece în tăcere pot să îți spun că te iubesc și să mă gândesc că mă auzi. Deoarece în tăcere pot să visez perfectul. Deoarece în tăcere pot să-mi imaginez că ești aici. Deoarece în tăcere pot să transform un vis în realitate. Și uneori m-am înecat în marea de tăcere. Și uneori aș vrea să dispar în infinit. Și uneori nu sunt așa cum poate mi-aș dori să fiu. Și uneori visele nu sunt cele pe care mi-aș dori să le visez. Și uneori mă-ntreb ce caut azi aici. Și uneori aș vrea să pleci și să rămâi. Și uneori nu sunt a ta ci doar a vântului. Și uneori sunt a timpului. Și uneori sunt a nimănui...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu