16 noiembrie 2009

Mi-as dori...



Mi-aş dori să pot să fiu mai puternică. Să pot să uit de tot într-un moment. Să pot să nu mai privesc înapoi niciodată, să privesc înainte indiferenţă şi lipsită de scrupule. Să nu simt, să nu gândesc, să iau prietenă de nădejde nepăsarea, uitarea să îmi calce umbră, să pot să fiu un om dur şi obiectiv. Mi-aş dori să nu mai cred în vise, în speranţe, în zâmbete. Să pot să fiu rece şi neiertătoare, să fiu în stare să nu privesc în jurul meu ci doar pe mine. Mi-aş dori să privesc o oglindă şi să îmi recunosc în ea ochii cuprinşi de un aer sinistru. Nişte ochi goi şi fără suflet, lipsiţi de orice urmă de gingăşie sau căldură. Mi-aş dori să îmi displacă soarele şi poate aşa nu aş mai umblă în căutarea luminii lui. Mi-aş dori să îmi displacă marea şi astfel nu m-aş mai îneca de atâtea ori în amintiri. Mi-aş dori să uit de sentimente, de şoapte, de mângâieri tandre, de suflete pereche, să uit poat să iubesc. Mi-aş dori să respir acel aer al ignoranţei, al perfecţiunii regăsite în lucrurile materiale. Mi-aş dori să pot trece peste orice moment cu fruntea sus şi fără să nu dau pic de importantă dacă a fost un moment frumos sau nu. Să pot să fiu de gheaţă, să nu îmi pese de cuvinte, de fapte, de circumstanţe. Mi-aş dori să nu cred că lumea e bună, ci mai degrabă să o văd că pe o mârşavă formă de existenţa. Să nu mai dau importantă gesturilor banale şi totul să îmi pară absurd şi neinteresant. Mi-aş dor să pot trece peste tot şi peste toţi mândră şi ironică, cu tonul ridicat şi neînduplecat. Mi-aş dori să pot să privesc lumea de sus şi să mi se pară prea mică pentru mine. Mi-aş dori să am gânduri meschine şi un suflet negru şi poate aşa nu aş mai pierde vremea luptând cu imposibilul. Mi-aş dori să îmi doresc să vreau să plec, dar tot aici rămân încă sperând...

Niciun comentariu :

Trimiteţi un comentariu