16 noiembrie 2009

De vorba cu un înger(conştiinţa ucigătoare)

Ziua 1
Suntem oameni, niște ființe atât de ciudate. Mă întreb uneori dacă Dumnezeu, care se spune că e Creatorul nostru nu ne-a greşit structura. Sau dacă nu a amestecat ingredientele greşite în aşa numită „oală a vieţii”. Avem sentimente ciudate, uneori contradictorii , ba chiar gândim şi acţionăm ciudat. Avem sentimente. Dar ce sunt acestea de fapt? Sentimentul...Are atâtea şi atâtea explicaţii ştiinţifice şi totuşi nimeni nu poate explică ce sunt cu adevărat aceste sentimente.De unde se nasc şi unde le este sfârşitul. Nu vom afla niciodată. Viaţa e un șir de întâmplări misterioase pe care nimeni nu a reușit până acum să le descifreze. Am auzit de multe ori că viaţa e un drum lung care mai devreme sau mai târziu îşi are sfârşitul. Mi s-a spus că acel capăt de drum poartă numele de Rai, locul unde oamenii buni îşi găsesc somnul veşnic, şi Iadul, locul unde vor arde sufletele celor păcătoşi. Îmi era frică gândindu-mă la aceste două locuri. Știam ca nu sunt nici prea bună nici prea rea. Oare unde voi ajunge? Există oare şi o cale de mijloc? De ce nu s-a întors nimeni din aceste locuri să ne lămurească și pe noi ce e cu acest drum numit „viaţă”?

Ziua 2
Ieri visam amândoi la o lume perfectă. Ieri buzele noastre aveau prea multe cuvinte de spus. Pentru că în ochi ne vedeam sufletele şi adevărul se citea mereu în priviri. Ieri am promis că vom cucerii întreaga lume. Ieri ne-am jurat că iubirea noastră va fi veşnică. Dar e suficient să greşeşti o singură dată să îţi dea seama cât poţi să iubeşti de mult. Ce ai făcut? Ce am făcut? Ne-am distrus visele. Azi nu mai suntem noi. Sunt doar eu aici. Singură şi fără tine. Tu nu mai eşti. Nu vei mai fi niciodată. Ne-am dărâmat casă cu propriile noastre mâini.

Ziua 3
El simţea o durere inimaginabilă. Îl durea orgoliul care îl împiedica să îmi spună că a fost un las.Că el a stricat totul.Că el e cel vinovat.Că el singur a dărâmat tot ceea ce în atâta timp şi cu atât efort am clădit împreună.

Ziua 4
Te strig în fiecare zi din toată inima mea. Te chem printre lacrimi şi suspine. Te strig tot timpul. Îţi simt lipsa în fiecare seară şi te vreau lângă mine dar niciodată nu o să pot să te aduc înapoi. Nu mai îmi pasă de nimeni. Nu mai am nici un sentiment. Nu am nevoie de nimeni. Am nevoie de tine. Dar tu nu eşti aici. Toate zilele, toate nopţile, toată viaţă mea îţi este închinată ţie. Relaţia noastră era atât de frumoasă.Eu te iubesc şi mi-e dor de tine chiar dacă ştiu că în fiecare moment tu eşti aici şi ai grijă de mine. Îţi cer astăzi iertare pentru tot ce am greşit şi sper doar să nu fie prea târziu şi încă să mă poţi ierta. Strig şi tăcut te chem lângă mine hrănindu-mă din amintirea ta. Am nevoie de tine. Unde eşti? Poate că mâine vei fi şi tu aici. Mâine o să vin şi o să constat că totul nu a fost decât un vis urat şi o să te strâng în braţe şi o să-ţi sărut buzele roşii aşa cum nu am mai făcut-o niciodată.

Ziua 5
Ar fi vrut probabil să îmi zică atât de multe lucruri.Aş fi vrut poate să mă întrebe dacă nu mi-aş fi dorit acum să fiu lângă el. Dacă nu aş vrea să fiu şi eu la fel de liberă ca şi el. Aş fi vrut să îmi spun să merg acolo unde. Să plecăm amândoi spre eternitate fără să spunem nimănui.În dimineaţa ce urmează să fim undeva la jumatea drumului spre infinit unde iubirea înseamnă mai mult decât un simplu cuvânt. Am visat o dată un loc doar pentru noi doi. Unde nimeni nu ne-ar fi găsit niciodată. Unde i-aş fi oferit lui toată viaţă mea de până atunci. Dar până la urmă a fost doar un vis. Acum aş vrea  să fugim împreună.Aş fi vrut să mă întrebe de ce nu merg lângă el. Să mă cheme şi să uite de această viaţă. Să merg cu el. Să nu mă uit înapoi. Să ştiu că lângă el voi fi în siguranţă. Să-mi deschid inima şi să mă duc.. Să nu rămână nimic în urmă mea.

-Vroiam un motiv să cred că a plecat cu adevărat.De ce îmi spun toţi că tu nu mai eşti aici când eu te simt atât de aproape. Pot să îţi văd încă umbră mergând prin aceste locuri. Spune-le că toţi greşesc când zic că tu nu mai exişti. Luna o să mă conducă în locul unde tu eşti acum. Ei au fost cei care te-au luat de lângă mine dar acum o să te iau în sufletul meu şi o să te duc înapoi acasă. O să stau cu ţine pentru totdeauna şi o să-ţi ascult dulcile cuvinte pe care mi le ziceai mereu. Chiar şi după moarte dragostea noastră va rezistă.

-Şi-a ţinut respiraţia când viaţă a început să o ia pe o cale greşită şi mai târziu ai uitat să mai respiri şi să mergi mai departe. Te-ai ascuns în spatele unui zâmbet care mi-a adus numai lacrimi mie şi celor pe care îi iubeşti şi care azi îţi simt lipsa. I-ai dezamăgit şi acum îţi pare atât de rău pentru tot. Dar Doamne de ce l-ai obligat să piardă acele lupte cu lucrurile pe care le-am adunat şi le-am clădit cu atâta dragoste. Acum te-ai trezit căutăndu-mă pe mine în umbră lucrurile pe care le-ai creat cu mâna ta. Te-ai pierdut printre vise şi speranţe şi ai uitat să îţi urmezi visele. Astăzi totul este pierdut. Te-ai uitat în inima ta şi simţi că eşti un alt om.Că nu eşti tu.Că te-ai transformat în ceva ce nu ţi-ai fi dorit niciodată să devii.

-Vino să te întâlneşti cu mine în întuneric când te voi îmbrăţişa aşa cum nu am mai făcut-o niciodată. Nu vreau decât să te mai văd o singură dată, să pot să te privesc îndelung şi să îmi zâmbeşti la fel cum o făceai înainte.Şi poate că în această seară o să zburăm împreună spre asfinţit iar spre dimineaţă ne vom pierde la intersecţia dintre orizont şi pământ.Şi dacă noapte e singurul moment în care aş putea să te văd atunci aş vrea să fie noapte pentru totdeauna. Nu te-aş mai lasă să pleci niciodată de lângă mine. Sunt sigură că într-o zi ne vom ţine din nou de mâna şi ne vom plimbă prin parcurile pline de copii.Ne vom sărută şi vom uită de toată lumea. Nimeni nu va mai există în jurul nostru. Vom fi doar noi doi şi soarele, copacii şi întreagă natură va fi martoră la iubirea noastră. Noi vom fi parte a naturii.Eu vei fi soarele meu şi tu vei fi cerul pe care voi răsării în fiecare dimineaţă...

-Cum puteai să vezi în ochii mei că şi într-o carte deschisă, alunecând încet cu privirea spre inima mea? Fără suflet, spiritul tău doarme acum într-un loc rece şi friguros.Eu sunt cea care trebuie să îl eliberez şi să te ajut să pleci acolo unde ar fi trebuit de mult să ajungi. Nu ar fi trebuit că astăzi să te las să rătăceşti în acele locuri fără să îţi găseşti un loc în care să poţi să îţi duci somnul veşnic.Ar fi trebuit să îţi salvez spiritul şi să-l duc departe de întunericul în care acum eşti prizonier.Aş fi vrut să te ajut să pleci înainte să devii un suflet rătăcit pe acest pământ pentru totdeauna.Nu trebuie să te părăsesc tocmai acum în aceste locuri înfricoşătoare.Aş vrea să te ajut să revii la viaţă.Aş fi vrut să te ajut să îţi continui drumul spre eternitate înainte să fie prea târziu şi să devii o umbră uitată între cer şi pământ. Îngheţată în interior fără că să mă poţi atinge, fără dragostea mea, ştiu că nu poţi mergi mai departe singur. Ştiu că eu sunt cea care nu te lasă să pleci.Că eu sunt cea care te ţine legat de aceste locuri care ne fac atât de mult rău amândurora. Fără să poţi să vorbeşti, fără spirit, nu vreau să te las să mori în acele locuri, trebuie să să fie ceva ce să pot face pentru a te salva din aceste locuri întunecate. Am vrut o dată să plec şi să te las singur fără să mă mai uit înapoi, nu pot să fac aceiaşi greşeală şi acum. Ştiu că sunt singură care te poate ajută să devii un înger.Eu sunt cea care te va elibera şi atunci mă vei privi de sus şi vei avea grijă de mine.Mă vei îndrumă pe drumul cel bun şi mă vei ajută să fiu fericită fără ţine. Vei fi îngerul meu aşa cum mi-am dorit mereu. Noaptea când mă voi duce să dorm vei fi lângă mine şi îmi vei veghea somnul. Când voi plânge vei fi acolo să îmi ştergi lacrimă şi când voi rade vei rade şi tu cu mine. Vei fi umbră mea după ce te voi salva şi te voi lasă să fi liber, să zbori spre înaltele ceruri. Te voi ajute să îţi aprinzi din nouă steaua şi îţi voi da puterea să răsări din nou pe cer.

-A trecu atât timp de când ai plecat de lângă mine şi m-ai lăsat singură în această lume în care astăzi parcă nu îmi mai găsesc locul.Mă întreb uneori dacă poţi să mă vezi sau dacă îţi mai aminteşti de mine. Îmi amintesc de zilele în care ne trezeam împreună, ne uităm unul la celălalt şi zâmbeam strângându-ne în braţe. Îmi vine să plâng şi mi-e greu când văd că lângă mine e pustiu.Că tu nu mai eşti.Cât de mult aş vrea să fi din nou aici. A trecut atâta timp şi în fiecare zi mi-e dor de ţine tot mai mult. Mi-e dor de ţine, mi-e dor de noi, mi-e dor de toate lucrurile pe care le făceam împreună. Dar azi e prea târziu pentru noi. Nu a mai rămas nimic din tot ce a fost. Din noi doi nu a mai rămas nici unul căci eu am murit odată cu ţine.

-Ştiu că dacă eu vreau să trăiesc atunci voi trăi.Şi că dacă o să vreau să plec o să plec. Dar ţie nu ţi-e frică să vizezi, să dormi, să dormi pentru totdeuna dar pentru asta ai nevoie să atingi cerul, dar eu refuz să te las să faci acest lucru. Tu eşti cel care a căzut şi din cauza căruia totul s-a pierdut dar presupun că aşa trebuia să se întâmple. Acum aparţii unei alte lumi. Într-un vis poate o să vi şi să îmi înapoiez toată dragostea şi astfel inima ta o să poată să îşi reia bătăile pe care într-o zi le-a pierdut din cauza mea. Dar acum ceva nu te lasă să vi la mine şi să îmi înapoiezi tot ce îmi aparţine.Mă răneşti pe mine dar tu eşti cel care suferă cel mai mult căci nu poţi să îţi salvezi viaţă, nu pot să îţi salvez viaţă. Nu poţi să mergi mai departe pe drumul ce ţi-a fost scris. Nu poţi să urci scările spre infinit atât timp cât şti că eu încă plâng pentru noi. Tu încă plângi pentru noi...

-Poate că perfectă cum mă considerau unii punându-mă pe un piedestal de cleştar, exactă aşa cum toată lumea şi-ar dori într-o lume plină de minciuni şi falsitate. Nu am fost niciodată perfectă şi nici nu aş fi vrut să fiu pentru că perfectul înseamnă plictisitor. Poate că ceilalţi au fost de vină pentru ceea ce am făcut. Prin simplul fapt că mă considerau aşa cum şi-ar dori oricine să fie şi de fiecare dată când treceam îmi întindeau covorul roşu strigând parcă „uitaţi-o că vine... o cât te iubim de mult” pretinzând că sunt ceva ce există doar în imaginaţia lor. Dar eu ştiam că nu sunt acea persoană puternică pe care toată lumea o ştia. Ştiţi că persoanele care par cele mai puternice sunt de fapt cele mai slabe? Toată lumea ştie acest lucru doar că nimeni nu vrea să recunoască. Dându-mi masca jos mă uităm în oglindă şi mă pierdeam în propriile mele minciuni pe care de multe ori nici măcar eu nu le credeam. Acum ştiu adevărul despre mine. Acum ştiu cine sunt cu adevărat. Acum sunt un nimeni pentru că nici măcar tu nu mai exişti.Eu u am existat niciodată fără ţine. Era doar umbră mea care bântuia pământul. Ce caută iubire şi fură sentimente iar care acum nu poate să le mai dea înapoi celor de la care le-a luat fără să spună nimic.

-Îţi doreai mereu să ştie care e numele celuilalt. Simţeai nevoia să şti. Vroiai să cunoşti modul în care mă priveşte şi cine era în realitate acel „el” pentru care urmă să plec. Vroiai să îl vezi şi să înţelegi cum noi am ajuns să ne despărţim. Vroiai să îţi spun odată şi încă odată despre cine era cel care ţi-a distrus toate visurile de ieri. Cine era cel care stătea noaptea în pat lângă mine în timp ce tu stăteai noaptea singur şi te găndeai la mine şi la momentul în care o să revin la pieptul tău. Îţi aminteai de momentele în care doar tu existai pentru mine.De momentele în care eram doar noi doi.

-Nu ţi-ai dat seamăn niciodată că nu există un altul şi că totul era doar în imaginaţia ta bolnavă. Nu ţi-ai dat seama niciodată că erai singurul din lume pe care îl iubeam cu adevărat şi că niciodată nu a existat un al doilea. Acum însă e prea târziu să încerc să îţi explic toate aceste lucruri. Sunt şi eu vinovată de suferinţă ta. Poate că trebuia să îţi fi spus mai devreme toate aceste lucruri dar am preferat să te las să crezi că mai există şi altcineva în viaţă mea. Am greşit crezând că eşti un om puternic când nu ai fost decât un las. Sunt şi eu vinovată de nenorocirea ta şi cel mai tare doar că încă te iubesc doar că tu acum nu mai eşti aici. Poate că acolo în cer e mai bine. Poate că acolo vei fi mai fericit căci acum o să te las să pleci. O să las să zbori pe tărâmul zilelor lipsite de griji. O să te salvez din întunericul în care până acum te-am ţinut. Dar simţeam nevoia de răzbunare şi eu. Din cauza ta am suferit atât. Nu trebuia să pleci aşa de repede şi să mă laşi singură. Nu te-ai gândit la mine nici o clipă. Te las să pleci chiar dacă mă întreb de ce fac lucru. Poate că nu vreau să par, sau să fiu la fel de crudă că şi ţine. Poate că te iubesc mai mult decât ar trebui desii poate nu meriţi acest lucru. Poate că nu ai meritat niciodată. Dar acum pleacă spre infinit, dar te rog nu te uită înapoi. Mergi doar înainte şi piei în lumina Raiului.Fi una cu ea şi dormi în pace pentru totdeauna îngerule. Locul tău e departe de noi şi de răutăţile de pe acest pământ. Într-o zi o să vin şi eu lângă ţine şi o să fim împreună pentru totdeauna să cum mereu am visat. O să fim amândoi într-o altă lume lipsită de invidie şi răutate, de false prietenii şi fără durere şi dezamăgiri. O să fim amândoi într-o lume perfectă. Dar până atunci eu mai am multe de făcut. Multe de înfruntat şi de învins.. O să fiu ceea ce tu nu ai ştiut niciodată să fi, o învingătoare indiferent de ce va urmă...

-M-am agăţat de funia ta şi acum tu m-ai ridicat deasupra tuturor lucrurilor. Stau deasupra lumii şi deasupra a tot ce a fost cândva. M-am lăsat condusă de ţine şi am ajuns sus. Deasupra tuturor. Dar cât voi mai putea rezistă agăţată de sfoară vieţii tale? Până când va mai dura această poveste? Această călătorie către înalturi, către visuri, către speranţe? Într-o zi sfoară se va rupe şi eu mă voi prăbuşi din nou în trecut.În locurile de unde tu m-ai salvat că mai apoi să mă iei cu ţine spre infinită fericire. Sunt atât de aproape de cădere încât pot să aud voci din trecut dar eu, însă, nu pot să spun nimic. Nu pot să spun că nu vreau să mă întorc înapoi şi să îţi strig să nu mă laşi să cad în aceiaşi prăpastie a nebuniei. Pot să aud vocea lui care acum îmi şopteşte din depărtare că are nevoie de mine şi simt cum se îndreaptă spre mine hotărât să îmi grăbească propria cădere. Dar stai puţin. Acum vrei să vi la mine şi să îmi spui că îţi pare rău pentru tot dar nu te gândeşti că poate e prea târziu şi acum nu mai am nevoie de ţine.Că o să mă întorc şi o să îţi spun: „E prea târziu să îţi pară rău...”. E prea târziu să vi acum la mine dar nu pot să îţi spun asta şi paşii tăi sunt tot mai grăbiţi şi inima îmi bate tot mai tare. Nu vreau să îţi mai acord o şansă că mai apoi să rămân din nou singură căci tu vrei să pleci plictisit de ceea ce eu pot să îţi ofer. A fost o vreme când nevoia de ţine mă sufocă şi erai precum bătăile sunt pentru inima. Dar pentru ţine nu contează toate aceste lucruri acum cum nu au contat niciodată. Te-am iubit cu o flacăra roşie care acuma să transformat în gheaţă dar tu nu şti.Vi şi îmi zici că îţi pare rău cu vocea ta blajină de înger ce aproape că mă atrage din nou în trecut dar mi-e frică să mai cred în ţine încă o dată. E totuşi prea târziu pentru regrete şi poate că ar fi mai bine să te întorci înapoi. Dar paşii tăi încă îmi sună în timpane şi sunt tot mai aproape. Sunt aproape de perfecţiune şi mă grăbesc să o ating înainte că tu să vi şi să îmi tăi elanul.În câteva secunde voi fi undeva departe iar tu nu vei altceva decât o amintire.Ai ajuns să fi nesemnificativ amintire tristă. Nu ai reuşit să mă doborî făcându-mă din nou să păcătuiesc so să dărâm tot ce cu atât efort am clădit. Temelia ai fost tu căci de la ţine am învăţat să iubesc dar ai fost incapabil să continui ceea ce ai început iar acum e prea târziu. Totul a fost deja clădit. Rămâi jos unde ţi-a fost mereu locul.Eu voi fi sus cum am visat mereu.

-Tu poate că nu îţi mai aminteşti de mine dar pentru mine e imposibil să te uit.Mă mint când sunt trează că nu mai ştiu cine eşti dar noaptea visele îmi arată adevăratele sentimente şi mi-e aşa de greu să nu mă gândesc la ţine dar cine poate să îşi aleagă visele? Cine poate hotăra ce va visa şi ce nu? E imposibil.Aş vrea să nu cred în ţine şi sentimentele pe care le am dar acesta e unul din adevărurile pe care aş vrea să le transform în minciuni. Eşti atât de departe de mine dar aş da orice că să te găsesc şi să te aduc înapoi de unde am plecat prima dată. Trebuie să fiu lângă ţine să pot să respir aerul fericirii. Toate aceste simţiri simt că o să mă depăşească şi că o să cad la pământ fără suflare. Oare tu ai uitat tot ce eu nu reuşesc să uit? Oare ai uitat tot ce am avut o dată împreună? Sau poate că nu am avut nimic niciodată? Poate totul nu e altceva decât imaginaţia mea bogată care mă duce de fiecare dată când vi în mintea mea într-o stare de reverie. Ai fost prezent în momentul în care ţi-am îngropat sentimentele dar totuşi nu ai făcut nimic să mă opreşti. Ai stat doar şi ai privit cum am lăsat la o parte toate lucrurile frumoase care ne-au legat cândva. Ziceai că nu mă iubeşti dar atingandu-mi mâna puteam să simt că încă sentimentele tale sunt neschimbate şi tu singur te-ai încăpăţânat să distrugi tot ce am avut o dată împreună. Astăzi mă uit în oglindă şi îţi văd chipul pe care pot să citesc durerea că m-ai pierdut fără să şti cum s-a întâmplat acest lucru. Fără să ai cea mai mică idee despre când s-a întâmplat şi mai ales cum. Doar indiferenţă ta e de vină. Nepăsarea de care te legi mereu şi care pare să te conducă pe un drum greşit. Dar mergi tot înainte nu te uită înapoi căci nu mai are nici un rost. Urmează-ţi calea fără mine aşa cum eu voi supravieţui fără să îţi simt respiraţia, zâmbetul sau privirea ta încălzindu-mă în timp ce îmi citeşti sufletul. Poţi să pleci, să pleci, să pleci...

Un comentariu: