Doare (It hurts)

Doare.Doare uneori mai puţin
Doare astăzi singurătatea,
Lumina pală a becului.Dor amintirile,liniştea
Doare întunericul de afară
Ce îi suprima starea de bine în care era cufundată
Doare să vadă că nu mai e la fel ca altă dată
Că şi-a împrăştiat sufletul pe atâtea cărări
Încât nu ştie cum să-l mai întregească
Doare lipsa de speranţă când privind în faţă
Realizează că drumul e de fapt plin de ceaţă
Doare coltului patului în care ţese iluzii
În care se minte pierdută-n propriile poveşti
Doare când se simte captiva în ospiciul propriei conştiinţe
Obligată să rămână în stadiul nebuniei personale
Nefiind destul de curajoasă să se-nfrunte
Prea laşă ca să recunoască
Ca o doare...

It hurts. It hurts sometimes less
Today is hurting the solitude
The pale light of the bulb
It hurts the memories, the silence
It hurts the dark form outside
That suppresses the well-being in which she was immersed
It hurts to see that she's not like yesterday
That her soul was spread through so many paths
And now she doesn't know how to find it
It hurts the hopelessness when looking ahead
She realizes that the road is actually filled with fog
It hurts the corner of the bed in which she weaves illusions
Lying to herself,  lost in her own stories
It hurts when she feels trapped in his own conscience madhouse
Forced to remain in the state of personal madness
Not being brave enough to face up the truth
Too cowardly to admit
That it hurts...

Beţie de cuvinte (Drunk of words)

Printre foi, printre gânduri materializate în cuvinte
O găseşti tot aici, c-un pahar de vin, mai mult gol decât plin
Îşi îmbată sentimentele încercând să le aducă în stare de comă
În timp ce pixul dansează pe hârtie paşi de rime
În timp ce halucinaţiile îi crează o stare de bine
Doar o stare, colorată de o clipă ce a prins-o-n slăbiciune
Şi-acum o minte jucându-se cu mintea ei
Căci următoarea clipă ce-o să vină va croşeta memorii risipite
Ce ca un voal îi vor acoperi sentimentele adormite
Şi îi vor trezi emoţiile, umezindu-i pleoapele
O lacrimă va deranja cerneala de pe foaie într-un gest obraznic
Până şi literele par să fie molestate de prezenţa ei
Prăbuşindu-se astfel şi ultima lume care i-a rămas
Fortăreaţa sufletului dărâmându-se cu fiecare amintire descusută
De mult şi-a pierdut forţă de-a lupta cu propriul sine
Egoul s-a desprins de trupul ei şi a lăsat-o inecata-ntrun pahar
Inspirând vaporii momentelor din anterior prinşi în alcool
Încearcă să îşi drogheze audcerile-aminte ce o chinuie ca o boală
Şi ca morfină îşi injectează-n sânge fraze, conturând poveşti
Poveşti născute dintr-o dorinţă oarbă de eliberare
Din temniţa conştiinţei în care tot ea singură s-a condamnat
Cu capul sprijinit în podul palmei mai scapă uneori câte un cuvânt
În timp ce altul iar e şters de-o lacrimă
În timp ce e pierdută-n propriul cânt!

Among sheets, among thoughts turned into words

You can find her here, with a glass of wine, more empty than filled

She's drunking her feelings trying to bring them in a state of coma

While the pen is dancing on the paper in rhymes steps

While hallucinations create her a state of good feeling

Only a state, colored by a moment that caught her on weakness

And now is lying to her, playing with her mind

Because the next moment that will come will weave scattered memories

Like a veil covering the sleepy feelings

Awakening the emotions, wetting her eyelids

A tear will erase the ink from the sheet in a rude gesture

Even the letters appear to be molested by her presence

Collapsing in this way evens the last world that remained to her

The fortres of her soul is being demolished with every unripped memory

He lost the force to fight with herself a long time ago

The ego has gone away from her body and left her drowned in a glass 

Inhaling fumes from the previous moments caught in the alcohol

She is trying to offer drugs to his memories that torture her like a disease

And as a morphine she's injecting phrases in her blood, drawing stories

Stories arising from a blind desire for liberation

From the prison of conscience in which she also sentenced herself

With the head resting in the palms sometimes a word rid

While the other is wiped again by a tear

While she's lost in her own stories!

Ecou din adancuri... (Echo from the depths...)

Ultimul cântec, ultimă poezie

Pierdute-n largul marii

Înecate în valurile mari şi adânci

În nopţile în care le purtai pe maluri

Şi erau adesea adiate de vânt.

Cu profunde regrete

Traduse în urmele paşilor tipariti in nisip

Laşi în urma ecoul unui vis spulberat

În roua dimineţii, pe faleza

Ce poartă-n larg atâtea vise trecătoare

De-atâta lume ce pare c-a uitat

Picioarele-ţi goale atingând apa rece

Amorţindu-ţi simţurile

Anesteziindu-ţi conştiinţa

Îţi amputează voinţa de-a părăsi locul

Ce îl confunzi c-o stare

Încă aştepţi ca el să mai apară

Şi să îţi facă jocul

Iar briza mării, lina

Crează un fundal de amintiri pierdute

Odată-n largul mării, cu ultimul sărut

Cu ultimul cuvânt pe foaia ce acum

Atinge-un fund de mare pe ultimul ei drum.

Şi ţi-ai promis chiar ţie astăzi în fata mării

Că-i ultimul ecou ce mâna îl va scrie

Că e ultimul cântec, din urmă poezie

Uitată în adâncuri

Iar el...

Prins pe hârtie!

Last song, last poem

Lost offshore

Drowned in big and deeply waves

At nights when you wore them on the sides

And they were often windswept

With deep regrets

Translated into footprints on the sand

You leave behind the echo of a shattered dream

In the morning dew, on the promenade

That carry offshore so many fleeting dreams

From so many people that seem to forgot

Your bare feet touching the cold water

Numbing your senses

Anesthesing your conscience

Is amputating your wish to leave the place

Confusing it with a state

Still waiting for him to appear

To play your game

And the sea breeze, smooth

Is creating a background of lost memories

Once in the high sea with the last kiss

With the last word on the sheet that now 

Reach the seabed in his last journey 

And you promised yourself today in the front of the sea

That's the last echo that hands will write

That's the last song, the last poem

Forgotten in the depths 

And he...

Caught on the paper side!

Un alt fel de portret! (Another kind of portret!)

Ochii roşii

Ochi trişti

Zâmbet pierit

De mult nu mai zâmbeşte

Nu mai zâmbeşte de mult

De când n-a mai zâmbit...

Şi cine ştie când va mai zâmbi!

Nu-s anii

Nu are riduri

Sau poate câteva în jurul ochilor

De cât a plâns

De cât n-a plâns

De cât a stat şi va privit atent să îi zâmbiţi

Dar voi i-aţi dăruit cadouri mari şi colorate

Cu funde frumos aranjate

Şi-n interior cu zâmbete deteriorate.

Acuma sta-n oglindă şi se miră

Că nu-şi mai recunoaşte propriul chip

Nu s-a mai aranjat de-aproape o lună

Oricum se pare, nimeni n-a simţit

Îşi desface cocul

Lăsându-şi părul lung să cadă peste umeri

Dar tot nu va mai fi la fel ca altă dată

Cu săpuniera aruncă în oglindă

În fiecare ciob e-o altă fată

Privire adâncă

Albastră ca cerul senin

Se citeşte ura

Scuipă venin

De mult îşi înghite singura amarul

Amarul şi-l înghite de mult

De când îşi înghite veninul...

Ascultându-şi propriul glas surd

E asemeni unei păpuşi din cârpe

Fără suflet, dar mereu surâzând

Şi cerşind deseori o privire

Şi în colţ mereu aşteptând.

Buze mari

Buze reci

Buze palide, seci şi uscate

De atâtea cuvinte rostite-n zadar

De atâtea ore de singurătate

De cât au simţit gust amar

De cât au fost îmbibate-n minciuni

De câte minciuni au trebuit să sărute

Şi câte minciuni probabil vor mai săruta!

Îşi duce încet mâna la faţă

Printre degete se scurg câţiva picuri aprinşi

Şi atunci îi vine ideea măreaţă

Să-şi mintă buzele cu propriul venin

Umezindu-şi cu picuri buzele acum roşii

Îşi alina durerea, furia, ce zac prea adânc

Îşi adună puterea din propriul ei sânge

Nu-i de-ajuns şi peste o clipă o vezi iar plângând.

E îmbrăcată c-o rochie neagră

Ce îi poartă doliul unu vis omorât

Încercând să-i ascundă durerea,

Trupul prea palid, prea subţire, mărunt

Însetat de pasiune şi flămând de căldură

Târât prin viaţă doar să culeagă ura

Şi încheindu-şi misiunea, îngropat sub pământ

Cu mâna picurându-i suflarea

Îşi sfâşie violent veşmântul ce-i acoperă pielea

Dorindu-şi să rămână nuda în faţa vieţii ce îi luase tot

Dorind să demonstreze că tot ce o-nconjoară

Nu are importanţă, aşa cum în sicriu

Nici lucrurile nu au importanţă pentru mort.

Ca un protest al vieţii mizere ce o duce

C-avand atatea-n jur, de fapt n-are nimic

Că viaţa i-a furat şi bucuria dimineţii,

I-a dărâmat, tot ce cu-atâta greu a fost zidit.

Trupul gol

Trupul rece

Ghemuit se retrage-ntru-un colţ

Într-un colţ de aşează pe jos

Nu aşteaptă nimic

Timpul trece

Totul e anevoios...

Red eyes

Sad eyes

Dead smile

She's not smiling for so long

From so long she's not smiling anymore

Since when didn't she smiled...

And who knows when she'll smile again!

It's not about the years

No wrinkles

Or maybe a few around his eyes

From how much she cried

From how much she didn't cry

From how much she stayed begging for a smile

But they've given her big and colored gifts

With bows neatly arranged

And inside smiles damaged.

Now she's standing in the mirror wondering

Why she doesn't even recognize his own image

She didn't take care of her about a month

It seems, however that nobody cares

She's releasing her knot

Leaving the long hair falling over her shoulders

But she will never be the same like other days

With the soap she's throwing in the mirror

Each shard's show another face

Deeply look

Blue as the sky

Hate can be read

Venom is spited

For so long she eats only bitterness

She eats only bitterness for so long

Since when she eats only bitterness...

Listening to his own deaf voice

She's like a rag doll without a soul

But always smiling

Bagging sometimes for a look

Always waiting in the corner  

Big lips

Cold lips

Pale lips, thirsty and dry

From so many words spoken in vain

From so many lonely days

From how much they felt only bitter tase

From how many lies they have had to kiss

And how many lies will continue to kiss!

She's touching her face slowly

Among the fingers many blood drops are leaking down

And suddenly she has the great idea

To lie her lips with her own venom

Weating them with her own blood

It's not enough and after a moment you see her crying again

She's wearing a black dress

Mourning a killed dream

Trying to hide her pain

The too pale body, too thin, too small

Thirsty of passion and hungry of warm

Dragged through life only to collect hate

And ending the mission, buried under the ground 

With her hand dripping her breath

She violently teared her garment that covered her skin

Wishing to remain naked 

In front of live that have taken all that she had

Wanting to prove that all that surrounds her

It doesn't matter, as in the coffin

Objects have no importance for the dead

As a protest for the poor life that she has

As with so many around actually has nothing to waste

Because life stolen her even the joy of a morning

Knocking down all she has been built so hard while was growing

Naked body

Cold body

Squatting she retires in a corner

In a corner sits down

She's not expecting anything

Time is passing 

Everything is so hard...

De ce "Stări"...(States)

Stări... un nou început pentru sfârşitul anterior. Rămâne în urma glasul sec al unei povesti ruptă din traiul caracterizat de un tragism insuflat de propriul ego.Cu îngerul demonic ucis într-un moment de luciditate, cu sete acută pentru existenţa transpusă în cuvinte, lupta cu viaţa în formă de artă continua independent de propria voinţă. E ceva mai puternic decât propriul sine, ceva ce îmi hrăneşte cugetul şi îmi stăpâneşte simţurile.Port în spate povara cuvintelor ce îmi îngreunează spiritul atunci când le închid în temniţă constintei.
Şi aş fi vrut să mă opresc din a risipi litere, descriind un patos ce ar fi trebuit să îl înăbuş de mult în anterior, în momentul în care mi-am îngropat îngerul demonic în subconştientul lucrurilor pierdute, dar imposibil de uitat.În momentul în care căutând răspunsuri, am constatat că de fapt nu fac altceva decât să găsesc şi mai multe întrebări. Inconştient am prefăcut apoi o stare în cuvinte şi cu foame cruntă de noi însemnări, am colorat cu sufletul prin intermediul instrumentului de scris, încă o pagină.Şi am deschis un nou capitol în care acel, sugestiv numit, înger demonic nu mai ocupă rolul principal, nu mai e caracterizat de omniprezenta covârşitoare. Rolul lui probabil nu se va încheia niciodată, însă va fi doar unul din mulţime, care uneori va da suflul unor noi rânduri printre atâtea rânduri ce încă îmi vor străbate conştientul ca mai apoi să ajungă tipărite pe o foaie, dându-i viaţa.Sunt acele stări pe care adesea le strig tăcut prin cuvinte mute.


States...A new beginning to the end before. I will leave behind the voice of a story ripped from a live characterized by a tragism inspired by my own ego. With the demonic angel killed in a moment of lucidity, with acute thirst for the existence translated into words, the fight with life as art continues independent from my own willingness. It's something stronger than myself, something that feeds  my mind and master my feelings. I'm carrying the burden of words that make harder my soul when I close them in the prison of consciousness. And I wanted to stop wasting letters, describing an enthusiasm that I should have choked long time ago in the past, in the moment when I buried my demonic angel in the subconscious of lost things but impossible to forget. At the moment when seeking answers, I found that actually I do nothing but find more questions. Than, unconscious I've turned a state into words and with a cruel hungry for new notes I've colored with the soul through the pen, another page. And I've opened a new chapter in which, that so called demonic angel, it's not anymore characterized by the overwhelming presence. His role will probably never end, but it will be just one of the crowd, which sometimes will breath some new rows through so many rows that will cross my consciousness to be printed on a sheet, bringing it to live. Are those states that I often shout silently through speechless words.

Catre ingerul meu demonic...

Si ingerul demonic a pierit ucis de mine ...





Închei aici, sunt ultimele cuvinte ce le scriu!

Scrisoare de "La revedere".... ("Goodbye" letter)

Aceasta e ultima zi, aceasta e ultima seară când privind afară îmi voi aminti de tine, de noi.De serile în care pierduţi printre aşternuturi ne luptăm cu gândul că noaptea se va interpune între noi.Şi că departe unul de celălalt, cele câteva ore vor părea nesfârşite transformându-se într-o eternitate. Aceasta e ultima zi, aceasta e ultima seară în care stingând lumina şi cufundată în întunericul camerei îmi voi contura imaginea ta în minte. Voi păstra pentru un minut imaginea omului care m-a învăţat să iubesc. Apoi voi şterge pe rând, zâmbetul trasând în locul lui o simplă linie dreaptă.Mă voi juca cu ochii în care mă pierdeam de atâtea ori şi îi voi colora cu o culoare mată.Mă voi juca cu întreg visul şi îl voi transforma într-un coşmar pe care eu singură am vrut să îl creez. Un coşmar dulce în care tu, cel care de atâtea ori m-a împins la o parte, îmi vei potoli groază, frica ce îşi vor face loc în suflet. Aceasta e ultima noapte, când în ore târzii, amintindu-mi de tine voi risipi litere, cuvinte, fraze pe care niciodată nu vei ajunge să le înţelegi în neştiinţa ta voită. Nu mai este timp. S-au scurs secundele şi-a venit vremea să îngropăm cadavrele clipelor ce ieri păreau atât de vii. Adesea credeam că nemurirea chiar există şi totuşi am murit mai repede învinşi de boala indiferentei.
Aceasta e ultima zi, aceasta e ultima sera când simţind că parfumul tău mă-nconjoara, voi deschide fereastra şi... îl voi pofti afară. Nu mai eşti al meu. Nici măcar momentele în care mă gândesc la tine nu îmi mai aparţin.Şi da, nu şi-a dat niciodată seama că involuntar mi-a luat tot.Şi m-a lăsat fără nimic plângând în ploaie, într-o zi în care nici măcar soarele nu era acolo să-mi încălzească rănile ce tot involuntar mi le-a făcut. Dar astăzi poate să păstreze tot. Tot ce-am avut şi astăzi nu mai vreau să am din nou. Căci am pierdute şi rămăşiţele din urmă nu le vreau. Căci astăzi plec, te-am aşteptat, dar nu mai stau, e prea târziu...

This is the last day, this is the last night when looking outside I will remember you, remember us. Remember the evenings when lost through the beddings we were fighting with the thought that night will interposes between us. And being apart one from another the few hours will seem endless, turning into an eternity. This is the last day, this is the last evening when turning off the light and dipped in the darkness of the room I will outline your image in my mind. I will keep in my mind for a minute the image of the man that taught me to love. Then I will borrow, one by one, the smile tracing instead of it a straight line. I will play with the eyes in which I was lost so many times and I will color them with a matte color. I will play with the whole dream and I will turn it into a nightmare created by my own desire. A sweet nightmare that you, who so often pushed me away, will calm the terror, the fear that will cover my soul. This is the last night when lately, remembering you I will spread letters, words, phrases that you will never get to understand in your willful ignorance. There is no time anymore. Seconds have elapsed and we have to bury the moment’s corpses that yesterday seemed so alive. Often I thought that immortality really exists and yet we died sooner defeated by the disease of indifference. This is the last day, this is the last evening, when feeling your perfume surrounding me, I will open the window and invite it out. You're not mine anymore. Even the times when I think about you are not belonging to me. And yes, he never realized that involuntarily he took all that I had. And left me crying in the rain with nothing in a day when even the sun wasn't there to warm my hurts that also unintentional he did to me. But today he can keep it all. All I had and today I don't want to have again. Because I've lost and I don't want the remains of yesterday. Because today I'll leave, I've been expecting you, but I don't  want to stay anymore, it's too late, it’s time to go...

Recunoastere (Recognition)

Unde am ramas,cine sunt?
In urma mea vad doar farame de mine
Descompus sufletul s-a transformat intr-un nimic
Nu a ramas in spate decat o urma franta de destin
Calcata in picioare de cei care aleagra-n jur pe langa mine
De el, de voi, de toti ce m-ati muscat ca niste fiare
Cand am intins o mana si ati sarit ca sa ma sfasiati de egoism
Si azi ma-ntreb de ce nu sunt la fel ca ieri
Cat de naiv inca mai sper ca am sa fiu la fel ca altadata
Frustrari ca nu ma mai cunosc privind oglinda
Caci parca nu ma mai reflect in geamul ei
Si simt ca pana si privirea mea e alta,si zambetul e parca mai absent
Ce-am devenit?O fiara printre fiare
Traiesc ca sa ii vad cum cad incet, in fata mea pe rand
Si-am sa-i trantesc eu la pamant de vor ramane in picioare
Si-am sa-i reinviu si-apoi sa-i fac sa cada iar-nfranti, palind
Dar cine sunt?Mi-e frica azi de mine,de fiece miscare ce o fac
Caci mi se pare c-am uitat de mult sa tac, si tot vorbesc
Caci am uitat de mult de sentimente,de vise,de idealuri purpurii
Unde am ramas, cine sunt?
In urma mea vad doar pasii tacuti
Incet, totul a fost acoperit de fum si m-am pierdut
Unde am ramas,cine sunt?
Si cat as vrea sa pot ca sa o iau de la-nceput...

Where I left myself, who I am?
Behind me I see only pieces of what I was
Broken, the soul has turned into nothing
Behind has left nothing but a trace broken by fate
Trashed by those running around me
By him, by all that bitten me like some beasts
When I stretched my hand and you jumped to tear me with selfishness
And today I wonder why I'm not the same of yesterday
How naive I am still hoping that I’ll be like in old times
Frustrations that I don't recognize my face in the mirror
Is like I don't see my reflection in her glass
And I think that even my look is different, and the smile is even more absent
What I've become? A beast among beasts
Living to see them falling down slowly, one by one in my front
And I will push them to ground by myself if they will still stand by
And I will resurrect them and then make them fall again, defeated, fading
But who I am? Today I'm afraid of me, of every movement that I make
Cause it seems that I've forgotten to shut, and I keep talking
Cause I've forgot about feelings, about the dreams, about ideals
Where I left myself, who I am?
Behind me I only see my silent steps
Slowly, everything was covered in smoke and I've lost
Where I left myself, who I am?
And how I wish I could take it all from the beginning...

Fara ea nu pot (Without her)

Fara ea nu pot
Oricat incerc sa o alung o vreau mereu aici
Sa stiu ca ma iubeste doar pe mine
Chiar daca-n sinea mea imi spun ca n-o iubesc
O vreau aici atunci cand toata lumea pleaca
O vreau aici chiar daca nu-i firesc
Fara ea nu pot
Desi ii spun sa plece o-ntorc mereu din drum
Apoi c-o vorba rece o pun iar la pamant
De vad ca se ridica si merge inainte
N-o prind,o las sa mearga, si o privesc mergand
Caci stiu ca maine iara o s-o intorc razand
Fara ea nu pot
Ii spun mereu c-aici nu-i loc pentru-amandoi
Dar mai apoi o chem caci fara ea-i pustiu
Nu pot s-o las deoparte oricat as vrea sa pot
Nu pot caci imi lipseste privirea ei prea trista uneori
Si zambetul copilaresc, si chipul ce mereu imi da fiori
Nu pot caci imi lipseste sa-mi spuna "Tot e bine"
Si cine-o sa-mi mai fure zambete-n nopti tarzi
Nu pot s-o las in urma, caci fara ea nu pot
Atunci cand ploua-afara sa vad in picuri soare
Cand totul e zadarnic sa fac posibil tot
Fara ea mi-e mai bine,dar tot o vreau aici
Si nu o mai suport,ciudat cum pan' la urma
O vreau in preajma mea.Nu vreau sa imi vorbeasca
Dar de atatea ori inconstient astept sa o aud
Fara ea nu pot
Ma mint in fiecare zi ca vreau ca sa dispara
Fara ea nu pot
E atat de dulce cand imi face viata atat de amara.

Without her I cannot
No matter how I try to banish her I want her always to be here
To know she loves only me
Even if I tell myself that I don't love her
I want her here when everybody else is leaving
I want her here even is not natural
Without her I cannot
Although I tell her to leave I always turn her back from the road
Than with a cold word I put her down again
As I see her standing up and moving forward
I don't catch her, I let her go and I stay watching how she's leaving
Cause I know that tomorrow I'll bring her back, laughing
Without her I cannot
I always say that here there is no place for both
But then I call her back cause without her is empty
I can't leave her as much as I wish I could
I can't because I miss her eyes sometimes too sad
And her childish smile, the face that always gives me creeps
I can't because I miss her saying to me "Everything's fine"
And who's going to steal me some smiles lately at night
I can't leave her behind cause without her I can't
When outside is raining to see the sun shining in raindrops
When everything seems to be in vain to make possible all
Without her it's much better, but I still want her here
And I can't take it her anymore, but  strange how finally
I want her around me. I don't want her to talk
But many times unconsciously I expect to hear her voice
Without her I cannot
I lie every day that I want her away
Without her I cannot
She is so sweet when she makes my life so bitter.

Aroma clipelor.... (Flavor of memories)

Aroma clipelor de alta data
A ramas uitata printre asternuturile astazi reci
Inca mai simt parfumul fericirii printre perne
Si-n minte mi se contureaza trupul tau
Inca te simt in dreapta mea,te simt ciudat
Ca pe un fior rece, ce ma face sa tremur tacuta
Si mi-a ramas in minte,privirea ta intiparita
Precum un tatuaj facut intr-un moment de nebunie
Si care chiar de e indepartat cu greu apoi
Ramane cicatricea si urma ca a fost acol' odata
Atat de singura pe cat de plina ma simteam atunci cu tine...
Un nou val de parfum adus de vant
Ma face sa te simt din nou prezent aici
E doar intunericul ce ne invelea truprile dezgolite
Cand sfiosi ne ghemuiam in colturi diferite
Si ne pierdeam intr-o eternitate doar a noastra
In care ne-am pierdut intr-un final, de tot
Si da, a ramas doar aroma clipelor de alta data
Uitata-n aerul ce il respir adeseori atat de greu
Caci ma sufoca amintirile plutind din jur
Cand stau cu capul pe perna ce odata
Stateai si tu....

Flavor of moments from other days
Has remained forgotten among the cold beddings today
I still feel the perfume of happiness through the pillows
And my mind is outlining the shape of your body
I still feel you by my side, I feel you strange, blind
Like a cold shiver that makes me silently tremble
And I have your eyes etched in my mind
Like a tattoo done in a moment of madness
That even if is removed later
Remains the scar and the trace that one day it was there
So lonely as filled I used to feel being with you
A new wave of perfume brought by the wind
It makes me feel you again here with me
It's just the darkness that used to cover our naked bodies
When shy we cuddled in different corners of the bed
Lost into our eternity
In which we lost ourselves in the end forever
And yes, it remained just the flavor from the moments of other days
Forgotten in the air which sometimes it's hard to be breath
Because there are memories floating around, feel suffocated
When I lay on the pillow where once
You used to stay...