Pierduta-n fumul de țigară...

 Mă pierd în fumul de țigară și ploaia ce se aude de afară
 Și-o lacrimă ce se prelinge pe scrumieră și stinge o amintire risipită-n scrum
 Nu mi-a rămas nimic, decât o foaie de hârtie și-un pix care dansează pe-al ei drum
 Un zâmbet chinuit și o privire goală, un sunet trist și o lumina pală
 Paharul gol ce-mi ține companie în ora care pentru toți e prea târzie
 Și doare fericirea din privirea tuturor ca un cuțit ce se învârte fix în piept
Doare ecoul și-aș vrea să țip dar e-n zadar când tot în jur are un gust amar
Oglinda ma pierdut în sticlă ei și nu-mi găsesc reflexia rătăcită printre cioburi
 Iar e târziu dar ce contează încă o noapte în plus de agonie
 Când totul se rezumă la nimic, când am rămas pierdută și pustie
 Mă pierd în fumul de țigară tot mai mult, în liniștea ce-am învățat să o ascult
 Și lacrimile au pierit din ochii goi și-ncet mă transform într-o stâncă din noroi
 Nu vreau să mai simt, să mai respir sau să culeg vreun sentiment de fericire
 Nu voi mai cultiva vise, speranțe hrănite-n zori de zi cu pură amăgire
 Și am să plec pierdută-n fumul de țigară, în ceața ce se lasă-ncet afară
 În depărtare de tot ce-am însemnat, de tot ce-am fost, de tot ce-am construit și dărâmat
 Căci m-am pierdut de tot ce am sperat

 
 
Și-o lacrimă iar se prelinge pe scrumieră...