Adevar sau provocare?

De cate adevăruri a trebuit sa mă lovesc ca sa îţi cunosc adevărata fata.Si nici macar acum nu ştiu cine esti de fapt in realitate.Poate o iluzie creeata de mine in spatele careia se ascundea o fata cu totul necunoscuta.Doare sa te trezesti intr-o zi ca ai trait atata timp intr-o minciuna.Doare sa stiu ca nu ti-a pasat nici macar o secunda de ceea ce am simtit si ca poate nu meritam sa ma ascunzi dupa mastile tale.Ma intreb daca mai ai incredere in tine si cum reusesti sa faci acest lucru cand intreaga ta viata e condusa de minciuni.Cata iprocrizie poate sa zaca in spatele unui chip atat de perfect. Un simplu ambalaj care ascunde o mare de falsitati.Am ramas scarbita de cat de usor poate sa iti fie tradata increderea.Indignata de usurinta cu care cred ceilalti ca pot sa te conduca dupa placul lor.Mi-e rau de atata rautate.Doare sa te trezesti intr-o dimineata si sa realizezi ca persoana langa care ai stat atata timp este de fapt un necunoscut.Am luat palma dupa palma pana sa inteleg ca adevarul imi statea in fata , doar ca eram prea orbita de cuvinte dulci ,ca sa il vad.Nu doar ca te-ai jucat cu toate sentimentele mele ,dar ai facut-o in cel mai stupid mod, crezand ca niciodata nu as putea sa iti descopar adevaratele intentii.Cu cat curaj ma privesti in ochi si inca crezi ca reusesti sa imi domini gandurile.De cate ori a trebuit sa mai cad la pamant din vina ta ca sa imi dau seama ca toata iubirea care odata o simteam pentru tine s-a transformat in mila pentru ceea ce ai ajuns. Toate acele zile in care simteam ca soarele rasare pentru noi au fost inlocuite cu zilele in care norii negri imi umbreau sufletul.Atatea lacrimi varsate pentru nimic. Poate mi-as fi dorit sa nu apari in calea mea si poate asa nu as mai fi azi ingrozita de cat de “darnica” a fost viata cu mine.M-am intrebat mereu de ce tocmai eu.Azi am renuntat sa imi pun aceasta intrebare in probabilitatea in care totul nu a fost decat o modalitate prin care ar trebui sa fiu mai atenta la oamenii carora le ofer increderea mea. Dar din tot am prins puterea sa merg mai departe si nu mi-e frica sa o iau de la capat.As sterge cu totul acest capitol din viata mea chiar de ar fi nevoie sa piara si toate acele amintiri frumoase.E pentru prima data cand imi doresc sa uit o parte din ceea ce am trait.Sa uit ca existi sau ca ai existat vreodata pentru mine.Ma-ntreb e totul pentru tine, un adevar sau provocare?

Regrete?

Cât de departe eşti acum de mine.Cât de străin de tot ce am avut odata.Nu mai ştiu cine eşti,nu mai îmi doresc să aflu.Nu vreau decât să pleci agale printre tot ce ai dărâmat in jurul tău,ruinele unui suflet pe care tu l-ai construit.Câte cuvinte risipite în zadar în timpuri trecute.Promisiuni făra fond transformate în visuri dimineaţa uitate.Abia aştept să te uit înecata într-o altă speranţă.Cât de greu să o iau de la capăt când in jur a rămas doar cenuşa unui vis de vară.Adio ţi-as spune dar ceva nu mă lasă să mă mint c-am să uit tot.Câte pagini însemnate cu durere şi zâmbete pentru ca azi să imi doresc să dau “Delete” unei parţi din suflet.Să rup hârtiile ce dorm pe dulapuri,de atâtea ori citite,de atâtea ori uitate.Amator în cursa pentru sentimente,ai greşit făcand pe eroul poveştii.Cât de drept e să mă doară tot pe mine să dau startul unei noi curse?Va rog nu porniţi cronometrul de această dată!Nu ţin să caştig,să ajung prima la sfarşit.Mai alerg o tura in plus dacă ştiu că asta mă face fericită.Vă rog făra ticăituri asurzitoare de ceas care imi sună în timpane a sfarşit...de tot!
Păcat că avem aceleaşi pasiuni şi totuşi nu am fost niciodată în stare să ne bucurăm împreună de ele.Păcat că lumea ne privea ca un tot când de fapt eram atât de separaţi.Păcat că iubeam amândoi aceleaşi lucruri şi totuşi nu am profitat niciun moment de acest dar atat de greu de întalnit.Păcat că aveam amândoi aceleaşi viziuni şi totuşi într-o dimineaţa ne-am trezit cu visuri diferite.Păcat că am crezut amândoi în aceleaşi lucruri şi totuşi nu am avut puterea să credem în noi.Păcat de tot ce am clădit în atâta timp şi de tot ce ai stricat într-o secundă.Nu e păcat de timpul ce l-am risipit,dar e păcat că nu am ştiut sa profitam de el şi ne-am pierdut de pe drum.
A fost iubire?E iubire?Sau simpla obişnuinţa?E poate doar dorinţa sa te ştiu doar al meu,aici pentru mine.Mândria aceea interioară de a deţine ceva ce mulţi işi doresc.Iluzia obiectului care în bătaia lunii pare atât de preţios, iar atunci când lumina zilei işi face prezenţa işi arată adevarata faţa.Cât de dreaptă e viaţa când iţi pune in faţă speranţa ca mai apoi,când ai crezut că in sfarşit ai ajuns să o prinzi în braţe, îţi curma visele facându-te să alergi in zadar.De câte ori e nevoie să întorci obrazul, de câte ori e nevoie să mai iei incă o palmă şi până când?A şti să iubeşti e chiar un păcat?De câte ori îmi vor mai frânge inima pâna sa vină cineva care să işi dorească intredevăr să o păstreze intregă?Dacă vreodata am frânt şi eu vreo inimă îmi cer iertare pentru că nimic nu e mai rău decât să simţi cum cineva te frânge in milione de bucăţi.M-am întrebat mereu de ce tocmai pe tine?De ce am crezut că tu nu vei fi în stare să dărâmi ceea ce părea că ridici cu atâta pasiune şi dorinţă?Şi asta a fost tot o iluzie de a mea?Dacă ţi-aş cere să îmi înapoiezi toate sentimentele investite ce mi-ai oferi în schimbul lor?Regrete?

Te regasesti

Te regăseşti în lucrurile simple
Eşti în cele mai comune locuri,risipit în aer
Pierdut în mintea mea,rătăcit în suflet
Şi umbră ta e încă pe canapeaua din sufragerie
Parfumul tău e încă imprimat în jur
Când tot ce mă înconjoară îmi aminteşte de noi
Aleea pe care de atâtea ori te îndreptai spre mine
Azi îţi caută pasul,îţi cere umbră,apăsarea
Nu mai eşti pentru mine,nu mai vi,priveliştea e pustie
Te regăseşti în cele mai nesemnificate gesturi
Când privesc în oglindă şi nu te găsesc lângă mine
Când te chem şi ştiu că nu vei veni
Nici azi,nici mâine,niciodată...
Cum ar putea să nu îmi fie dor
Când ştiind că însemni totul şi totuşi ai plecat,nepăsător
Şi chiar dacă nu ai niciun drept să îmi furi niciun gând
Te regăsesc de multe ori printre gânduri
Eşti tot ce mi-am dorit să am şi am pierdut
Eşti tot ce mi-am promis că nu o să mai îmi doresc de la nimeni
Ai tot ce am visat,ţi-am dăruit speranţele
Nu mai am nimic, dar nu mai îmi doresc sentimente
Vreau doar să uit de mine, de ţine, de noi
Căci dacă nu mai eşti aici, nici eu nu mai vreau să fiu
Te regăseşti în aerul pe care îl respir
În vorbe,în sunete,în fiecare mişcare
Dar of, cât o să mai îmi răpeşti amintirile?

Nu pot sa mint

Nu pot să mint,nu te-am uitat
Nu te mai simt atât de aproape
Dar eşti încă rătăcit în suflet
Tu ţi-ai dorit să ucizi tot
Şi am pierdut războiul cu ţine
Am căzut să mă ridic şi să plec departe
Cu tot ce mi-a rămas din urmă ta
Atât de puţine,atât de mărunte
Nu plec că un erou,dar că un învins
În lupta cu sufletul tău
Nu pot să mint,încă îmi rătăceşti prin minte
Şi dureros îmi furi o lacrimă
Nu ţi-a ajuns tot ce mi-ai luat?
Mi-ai furat privirea dulce,încrederea în lume
Mi-ai furat dorinţa,extazul sentimentelor
Mi-ai insuflat aroganţă,insensibilul
Nu mai ştiu cine sunt
Nu mai ştiu cine eşti
Nu mai ştiu cine-am fost
Nu pot să mint,nu te urăsc cum mi-aş dori
Nu te mai vreau cum te vroiam
Şi totuşi uneori te mai chem iar naivă
Nu vreau să îţi mai întâlnesc privirea
Nu pot să mint,mi-e frică încă de mine
Că aş putea să dărâm tot zidul ce l-am construit în faţă ta
Înainte să reuşesc să termin fortăreaţa
Nu pot să mint,nu mă mai doare
Dar urmele rănilor vor rămâne mereu acolo
Nu vreau să încerci să le redeschizi
N-ai să poţi,n-ai să vrei
Nu ai fi atât de josnic,de crud
Nu m-aş pierde din nou pentru ţine
Nu pot să mint, încă mă ascund cu pozele tale
Şi nopţile încă îmi par uneori puşti
Nu mai îmi furi doar tu gândurile
Dar eşti încă acolo printre ele
Că o fiară ce-mi muscă din suflet
Şi inconştient nu vrea să mă lase să plec
Nu pot să mint,încă îmi dai fiori când te aud
Dar nu se mai rezumă totul la ţine
Nu mai însemni totul pentru mine
Am îngropat cuvântul "noi"
Nu pot să mint,nu te mai vreau aproape
Azi mi-aş dori să fie el aici şi tu să pleci
Nu pot să mint, nu vreau să te mai simt.

Nu mai vreau!

Orice sfârşit nu e decât un nou început

Nu te mai vreau,nu te mai simt,nu îmi mai pasă

Mi-am prăbuşit lumea,m-am pierdut pe mine

Nu mai există visuri,nu mai vreau speranţe

Să cred în false cuvinte aruncate în vânt

Să mă feresc de păcate pierdută în gânduri

Că pot să schimb lumea în bine,naivă

Atâtea sentimente pierdute-n zadar

Nu mai există începuturi de mâine

Nu vor mai există sfârşituri amare

Cu nopţi înecate în valuri de lacrimi

Scăpate de sub controlul subconştientului

Aproape atingând pragurile nebuniei subtile

Şi oamenii privesc cu nepăsare în jur

Unde s-au pierdut atâtea suflete?

Artă uitării se-nvaţă încet

Şi-o să-mi pară letale orele ce vor trece

Am murit să reînviu printre rânduri

Şi din nimic să-mi construiesc iarăşi lumea

Fără ţine,fără noi,numai eu,pentru mine

Şi demonic aş vrea să îţi întâlnesc privirea

Ascultăndu-ţi glasul,şoptindu-ţi să pleci

Din extazul idilei să-mi construiesc scutul

Să câştig războiul cu mine

Să îmi cunosc îngerul care m-a trădat

Să cunosc fiară ce-mi va stă alături

Banalele gânduri că va fi mai bine

Să se scufunde în monotonia zilnică

Ce mă bântuie,mă distruge,îmi fură elanul

Poftă de viaţă,eternele simţuri

Nu mai vreau să mai simt,să cred,să îmi pese...

Mi-e dor....

Mi-e dor.Mi-e dor de un gest,de un cuvânt,de o privire, de o atingere
Mi-e dor să îmi prinzi mâna în palmă ta sfios
Să pot să îţi spun fără frică "Te iubesc"
Să stăm pierduţi seară privindu-ne în gol
Să uităm de lume,de timp,de circumstanţe
Să trăim pentru câteva clipe în lumea noastră
Să uităm tot ce-a fost într-un moment şi să zâmbim
Mi-e dor să ne pierdem în cuvinte
Să ne îmbrăţişăm temători de ce va fi mâine
Să radem de cea mai nesemnificativă glumă
Să ne îmbătăm cu cuvinte dulci
Să fim aşa cum eram într-o zi
Mi-e dor să te privesc în tăcere
Mi-e dor să îmi zâmbeşti la plecare
Să mă iei în braţe pierdut de lume
Să existe un moment în care să uiţi de ceilalţi
Mi-e dor să cred că o să mă trezesc dintr-un coşmar
Că totul e aşa cum a fost odată
Că tu eşti încă aici şi să zâmbesc
Să îmi zici că nu s-a întâmplat nimic
Să plâng speriată la gândul că ai plecat
Dar tu să fi lângă mine şi să mă strângi în braţe
Să îmi zici că nu o să pleci
Să pot să te sărut fără teamă
Să ştiu că mâine vei fi tot aici
Să nu mai simt că totul pare fără sens
Să nu mai vreau să plec sau să dispar
Să nu mai simt cum toate în jur dor
Să pot să mă gândesc la ţine fără teamă
Mi-e dor să te aud,să îţi vorbesc
Să te simt lângă mine tăcut
Mi-e atât de dor de noi încât nu am curajul să o spun
Atât de dor încât mi-e frică de cuvinte
De o banală întâlnire
Căci dacă ai fi în faţă mea
Te-aş îmbrăţişa negreşit
Ţi-aş spune că te iubesc fără nici o teamă
Te-aş privi în ochi şi probabil
O lacrimă şi-ar face simţită prezenţa
Te-aş lua de mâna doar să te simt încă o dată
Te-aş sărută chiara dacă ştiu că ar
fi un sărut fără gust
Şi toate se transformă în visuri pierdute în serile reci
În care îmi inunzi mintea într-un mod tragic
Şi îmi furi nopţile lungi şi inutile
Visuri care mă fac să trăiesc într-o lume imaginară
Singură lume în care mai eşti încă aici
Pentru că realitatea e amară
Pentru că prefer dulcele gust al visului
Pentru că încă te caut şi nu ştiu dacă o să te mai găsesc vreodată.

Tu...

Tu... tu vei rămâne mereu zâmbetul meu de primăvară. Adierea vântului ce îmi va sufla mereu prin vene, căldura soarelui ce ma va încălzi mereu în noptile reci de vara. Tu... vei ramâne mereu speranta, clipa de fericire permanenta, întruchiparea perfectiuni într-o lume atât de defecta. Secundele din orele care vor trece greu în iernile friguroase si tarzi. Tu vei ramâne mereu visul, iluzia, dorinta ascunsa. Indiferent de vremuri tu vei ramâne aici ascultându-mi pasii pierduti în amintiri. Tu... tu o sa ramâi mereu îngerul meu din lumea asta plina de demoni, de tradatori, de falsi iluzionisti. Tu vei ramâne mereu viata de dincolo de orice fel de moarte, ploaia ce îmi va bate la geam strapungându-mi tacerea. Tu vei ramâne mereu caldura din zilele geroase, zapada, dimineata cetoasa. Tu... tu o sa ramâi mereu parfumul noptilor cu luna plina, al serilor pierdute-n asternuturi reci, al timpului ce îsi numara zilele gresit. Tu vei ramâne culoarea din scala de gri, albastrul vietii, verdele prospetimii. Tu vei ramâne mereu gândul meu ascuns, freamatul noptilor albe, amintirea mereu vie, ideea neasteptatului, durerea pierderii, lacrima pierduta de fericire, motivul de a merge înainte fara frica. Tu... tu o sa ramâi mereu aceea parte din viata mea pe care nu as vrea ca sa o uit niciodata. Tu vei ramâne mereu acel „tot” care îmi întregea existenta, aceea parte fara de care nimic nu ar avea rost. Caci, chiar daca am lasat în urma tot tu esti înca aici, chiar daca am plecat, ramâne tot ce am avut, chiar daca totul începe cu „a fost odata...”, povestea va ramâne mereu vie, tu vei ramâne mereu povestea mea fara sfârsit, eu... eu voi ramâne uitata, caci am pus punct capitolului neîncheiat.

Te iubesc...

Te iubesc azi. Te voi iubi mâine si mereu. Te iubesc în fiecare zi de când te-am cunoscut. Te iubesc asa cum tu m-ai învatat sa te iubesc.Eu nu am facut nimic. Nu a fost nevoie de prea multa straduinta sa te iubesc. Îti iubesc privirea. Îti ador zâmbetul. Îti iubesc mersul si modul tau de a gândi. Îti iubesc sufletul. Te iubesc pentru simplul fapt ca esti tu. Te iubesc 24 de ore din 24 si parca tot mi se pare putin. Te iubesc în zilele cu soare si te iubesc atunci când ploua. Te iubesc când îmi zici ca ma iubesti. Te iubesc când îmi culci capul pe pieptul tau dezgolit si mai apoi adormim. Te iubesc când îmi mângâi parul si ma saruti usor. Te iubesc când ma strângi în brate protector si mai apoi ma saruti pe frunte. Te iubesc atunci când ma mângâi si nu-ti pasa de nimic din jur. Te iubesc când facem dragoste si totul în jurul nostru dispare. Te iubesc când ma privesti zâmbind. Te iubesc atunci când crezi ca nimeni nu te mai iubeste si te iubesc atunci când ti se pare ca totul în jurul tau s-a darâmat. Te iubesc atunci când vrei sa pari tare si nepasator. Te iubesc când dimineata te trezesti morocanos si reusesc sa îti fur un zâmbet. Te iubesc când ma certi si te iubesc când ne certam. Iubesc dulcele gust al împacarii si te iubesc când zici ca totul va fi bine. Te iubesc când esti optimist si când crezi în tine chiar daca poate cei din jur nu cred. Te iubesc pentru ca sti sa ma faci fericita în fiecare clipa în care sunt cu tine. Te iubesc pentru ca esti diferit de ceilalti si pentru ca nu vrei sa fi ca ei. Te iubesc atunci când zici ca totul s-a pierdut. Te iubesc când crezi ca nimic nu mai are rost. Te iubesc când ma faci sa râd. Te iubesc când ma faci sa plâng. Te iubesc precum pamântul îsi iubeste soarele. Te iubesc când ma iei de mâna. Te iubesc când ne purtam ca doi copii într-o lume doar a noastra. Te iubesc când suntem doar noi doi si ceilalti din jurul nostru au disparut. Te iubesc când îmi zici ca ti-e dor de mine. Te iubesc când îmi zici ca ai vrea sa fiu lânga tine. Te iubesc chiar si atunci când cred ca nu ma mai iubesti. Te iubesc chiar daca crezi ca acest lucru este imposibil. Te iubesc pentru ca a fost scris sa te iubesc. Te iubesc pentru ca nu ai reusit niciodata sa îmi distrugi aceste sentimente. Te iubesc când te vad venind spre mine. Te iubesc asa cum poate tu nu îti doresti sa te iubesc. Te iubesc pentru ca ai gresit când m-ai facut sa te iubesc asa. Te iubesc chiar si atunci când pleci chiar daca stiu ca poate nu te vei întoarce înapoi. Te iubesc mai mult atunci când îmi ceri sa nu te mai iubesc. Te iubesc mai mult atunci când simt ca totul s-a sfârsit. Te iubesc mai mult decât tu crezi ca te iubesc. Te iubesc chiar daca uneori cred ca nu o sa reusesc sa-ti dovedesc. Te iubesc în vis si te iubesc în cosmaruri. Te iubesc atunci când mi-as dori sa pleci. Te iubesc atunci când vreau sa ramâi mereu lânga mine. Te iubesc când poate tu nu crezi în astfel de sentimente. Te iubesc târziu si te iubesc devreme. Te iubesc mult si te iubesc putin mai mult. Te iubesc pentru ca existi în viata mea. Te iubesc la fel cum iubesc aerul. Defectul meu e poate ca astazi te iubesc!

Fara rost

Nu încerca sa te ascunzi de fapte
Când totul e pierdut nu are rost
Într-o oglinda vei privi atunci anost
Stiind ca totusi n-ai avut dreptate.
Stiind ca tu ai fost cel vinovat.
Si ai pierdut din nepasare ce-ai avut
Nu te ascunde astazi de pacat
E prea târziu
sa spui ca nu ai vrut.
Si îti vei prinde tâmpla între mâini
Furios ca poate nu mai ai tot ce ai vrut
Dar ai deschis mereu atâtea rani
Si nici macar umpic nu te-a durut.
Nu încerca sa te ascunzi astazi de fapte
Când totul e pierdut nu are rost
Mai bine azi ai fi ce ieri n-ai fost
Când în oglinda vei privi atunci anost
Stiind ca totusi n-ai avut dreptate

Mi-as dori...

Mi-aş dori să pot să fiu mai puternică. Să pot să uit de tot într-un moment. Să pot să nu mai privesc înapoi niciodată, să privesc înainte indiferenţă şi lipsită de scrupule. Să nu simt, să nu gândesc, să iau prietenă de nădejde nepăsarea, uitarea să îmi calce umbră, să pot să fiu un om dur şi obiectiv. Mi-aş dori să nu mai cred în vise, în speranţe, în zâmbete. Să pot să fiu rece şi neiertătoare, să fiu în stare să nu privesc în jurul meu ci doar pe mine. Mi-aş dori să privesc o oglindă şi să îmi recunosc în ea ochii cuprinşi de un aer sinistru. Nişte ochi goi şi fără suflet, lipsiţi de orice urmă de gingăşie sau căldură. Mi-aş dori să îmi displacă soarele şi poate aşa nu aş mai umblă în căutarea luminii lui. Mi-aş dori să îmi displacă marea şi astfel nu m-aş mai îneca de atâtea ori în amintiri. Mi-aş dori să uit de sentimente, de şoapte, de mângâieri tandre, de suflete pereche, să uit poat să iubesc. Mi-aş dori să respir acel aer al ignoranţei, al perfecţiunii regăsite în lucrurile materiale. Mi-aş dori să pot trece peste orice moment cu fruntea sus şi fără să nu dau pic de importantă dacă a fost un moment frumos sau nu. Să pot să fiu de gheaţă, să nu îmi pese de cuvinte, de fapte, de circumstanţe. Mi-aş dori să nu cred că lumea e bună, ci mai degrabă să o văd că pe o mârşavă formă de existenţa. Să nu mai dau importantă gesturilor banale şi totul să îmi pară absurd şi neinteresant. Mi-aş dor să pot trece peste tot şi peste toţi mândră şi ironică, cu tonul ridicat şi neînduplecat. Mi-aş dori să pot să privesc lumea de sus şi să mi se pară prea mică pentru mine. Mi-aş dori să am gânduri meschine şi un suflet negru şi poate aşa nu aş mai pierde vremea luptând cu imposibilul. Mi-aş dori să îmi doresc să vreau să plec, dar tot aici rămân încă sperând...