Unde eşti copilărie, când ai plecat şi mi-ai lăsat camera aşa pustie?
Copilărie de ce-ai plecat şi nu ai mai venit?
Unde e soarele ce ne trezea de dimineaţă şi ne umplea de energie şi de viaţă?
Unde a rămas cărarea care somnoroşi ne conduce spre şcoală?
E clopoţelul mut şi clasa a rămas în urma goală
Unde am uitat păpuşile care odat' stăteau şi m-aşteptau în colţ de pat?
Unde sunt anii să îi condamn că au venit şi-atât de repede au şi plecat?
Unde eşti tu copilărie? Tu, mamă, de ce m-ai lăsat prin timp să trec?
Hai spune-mi o poveste căci tu şti o mie, învaţă-mă să-nving destinul sec
Hai ia-mă-n braţe şi spune-mi noapte bună, spune-mi cum mă păzeşte de pe cer cea mândră lună
Sărută-mă pe frunte şi apoi să pot să îţi ascult pasul greoi
Priveşte-mă cu duioşie dulce mamă când vezi cum anii ca să mergem după ei ne cheamă
Ia-mă de mâna să nu îmi fie frică de clipă care trece după clipa
Unde eşti tu copilărie? Tu, tată, de ce n-ai spus cum o să fie?
Hai să-mi opreşti secundele în loc să pot cu tine înc-o dată să mă joc
Hai să-ma-nveti cum să nu plâng atunci când este greu şi să îmi zici că eu te voi găsi aici mereu
Ridică-mă de jos cum din nisip mă ridicai odată şi spune-mi cum că timpul e menit să treacă
Priveşte-mă să văd în ochii tăi puterea şi să învăţ că viaţa nu-ţi oferă doar alinturi şi răsfăţ
Dar unde eşti copilărie? Unde-ai rămas să-mi spună cine ştie
Şi nici decorul nu mai e la fel, se văd urmele anilor trecute peste el
Oglinda ne păstrează amintirea chiar dacă nu ne recunoaşte azi privirea
Unde eşti tu copilărie? Când ai plecat şi eu nu am simţit
Copilărie de ce şi înapoi nu ai venit?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu