Dacă ţi-aş spune...

Dacă ai şti cât mi-e de dor... Dacă ţi-aş spune...

Atât de dor încât ţi-aş desena chipul pe o foaie
Şi uitând că e doar un simplu contur ţi-aş mângâia fata
Atât de dor încât visele se transformă în coşmaruri
Când dimineaţă mă trezeşte liniştea surdă a singurătăţii
Atât de dor încât ochii au uitat să mai plângă
Şi au oglindit fiecare lacrimă într-un picur de ploaie
Iar afară astăzi plouă neîncetat
Atât de dor încât mă privesc în oglindă şi îţi zăresc privirea
Îmi caut ochii dar nu pot să îmi aflu reflexia
Atât de dor încât buzele îţi caută amarul
Pierdut pe irul ce îl foloseai din când în când
Atât de dor încât mâinile îşi plimbă degetele pe o poză
Şi dansează în ritmul zâmbetului tău rămas parcă împietrit
Atât de dor încât liniştea camerei îmi asurzeşte ecoul
Când pierdută în decor vreau să strig cât mi-e de dor
Atât de dor încât lumina pală îmi pare că-ţi traduce umbră
Şi te aşează într-un colţ de unde mă priveşti impunător

Dacă ai şti cât mi-e de dor... Dacă ţi-aş spune...

Cum noaptea mă ineaca-n lipsa ta şi uit să mai respir
Cum ziua m-amăgeşte cu uitarea şi cum cărarea îţi caută pasul azi pustiu
Cum liniştea m-apasă pe amintire şi-mi scoate-n prag tot ce am avut
Cum întunericul te-aduce în neştire în mintea mea cu tot ce am pierdut

Dacă ai şti cât mi-e de dor... Dacă ţi-aş spune...

Câte cuvinte n-am putut să îţi rostesc, câte am ucis
Şi câte nopţi am irosit, câte caiete-ţi poartă al tău nume
Şi câte litere pe foi s-au risipit
Şi câte gânduri ascunse printre stări când întrebările nu îşi găseau răspuns
Şi câte vine când un simplu "îmi e dor" era de-ajuns
Şi cât am plâns, şi cât am râs, cât am uitat
Şi cât am aşteptat să vi să mă găseşti aici, cât încă n-am plecat
Cât m-a durut, cât n-am ştiut, nu mi-a păsat,
Cât te-am iubit, cât te iubesc, cât am sperat...

Dacă ai şti cât mi-e dor... Dacă ţi-aş spune...