O poveste...

Haideţi să vă spun o poveste... Nu începe cu a fost odată, începe cu aşa a fost mereu. Trecem prin viaţă în timp ce după noi târâm un sac plin de zâmbete, de lacrimi, de suferinţă, de momente fericite, de împliniri, de dezamăgiri, un sac plin de experienţe, de lecţii de viaţă pe care uneori le învăţăm şi de care alteori uităm şi ne prezentăm în fata timpului cu lecţia neînvăţată pentru că mai apoi tot viaţa să o învinovăţim de ceea ce ni se întâmplă. Trecem prin timp şi uităm că secundele ne sunt în aceiaşi măsură şi cel mai bun prieten şi cel mai mare duşman şi uitam să profităm de fiecare clipă şi să ne bucurăm că încă ceasul îşi mai mişca acele. Singura luptă pierdută încă dinainte să fie începută este lupta cu această "măsură" care ne conduce existenţa. Viaţa nu se bazează numai pe noroc şi pe destin. Uneori mai are nevoie şi de "prezenţa" noastră ca să funcţioneze aşa cum trebuie. Degeaba stăm cu mâinile încrucişate şi aşteptam ca totul să ne fie pus în braţe de-a gata. Dacă am primi totul fără să mişcăm măcar un deget unde ar mai fi rostul de a trăi. Dacă nu ar trebui să luptăm pentru nimic unde ar mai fi bucuria unei reuşite. Dacă doar am zâmbi în fiecare moment unde ar rămâne extazul clipei când după o mare de lacrimi eşti cuprins de căldură unui surâs. Toate aceste schimbări de stări sunt cele care ne fac de fapt să simţim că trăim, că existăm. Judecăm oamenii după aparenţe şi uitam să privim mai departe de un simplu ambalaj. Aruncăm cu păreri în stânga şi în dreapta fără să avem argumente, fără să cunoaştem esenţa. Nu chipurile fac diferenţa însă ceea ce se transmite prin intermediul lor. Punem etichete fără să ştim conţinutul şi când ne dăm seama că am greşit ori e prea târziu ori de cele mai multe ori uităm şi să ne pară rău de greşeala făcută. Suntem toţi făcuţi din aceleaşi elemente, cu toţii avem voie să greşim şi să ne reparăm greşelile pe care le facem. Cu toţii avem voie să facem alegerile fără ca ceilalţi să ne condamne pentru ele. Admir oamenii care ştiu să plângă, care ştiu să zâmbească, care îşi asumă faptele, care îşi recunosc greşelile, care îşi îmbrăţişează curajoşi defectele şi care îşi recunosc calităţile. Admir oamenii care mă ceartă atunci când greşesc. Oamenii care luptă pentru ceea ce îşi doresc, pe cei care vorbesc puţin însă fac mult...