Aş vrea să am curajul să pot să spun tot ce simt, tot ce îmi doresc, să nu privesc în jurul meu, să nu îmi pese de consecinţe, de păreri, de vorbe, de priviri. Aş vrea să nu îmi fie frică de sentimente, de iluzii, de vise, să pot să închid ochii şi să mă las purtat de val, să mă trezesc într-un vis, poate nu cel mai frumos pentru ceilalţi, dar cel mai frumos pentru mine. Aş vrea să am curajul să plâng când mă doare, să nu mai înghit durerea şi să mă las învinsă de ignoranţă şi nepăsare. Uneori aş vrea să înving indiferenta ce mi-a învelit sentimentele într-o stană de piatră şi să pot să regăsesc rostul dimineţilor însorite. Să mă bucur de ploaie, să văd în picurii ei speranţa şi nu tristeţea zilei de mâine. Uneori aş vrea să îmi înving frica de dezamăgire şi toate lucrurile mărunte să îşi recapete sensul. Uneori aş vrea să fiu mai puternică şi să pot să mă las pradă simţurilor fără să mă gândesc dacă voi plânge sau nu din nou. Fără să îmi fie teamă că îmi voi deschide alte răni, fără să mă gândesc la cât de greu se vor închide, fără să calculez fericirea în timp, să pot să fac dintr-un moment o eternitate. Uneori aş vrea să am curajul să vorbesc când toată lumea îmi spune că trebuie să tac, să zbier când toată lumea îmi spune să fac linişte, să iubesc când ei mă îndeamnă să urăsc, să zâmbesc când ei spun că trebuie să plâng, să stau când ei îmi fac semn că ar trebui să plec. Uneori aş vrea ca începuturile să nu mai aibă şi un sfârşit, să nu existe limite, bariere, mândrie, orgoliu, încăpăţânare. Să nu ne mai ascundem după măşti diforme şi astfel, încercând să părem tari, să ridicăm un zid în faţa a ceea ce simţim cu adevărat. Uneori aş vrea să fiu destul de puternică să ţin pumnul strâns când toţi îmi spun să las degetele răsfirate. Uneori aş vrea să am curajul să pot privi adânc în ochi când e momentul să o fac şi să nu îmi mai fie frică de privire. Aş vrea atât de multe lucruri pentru că viața nu e altceva decât o îngrămădire de dorinţe după care alergam să le prindem până când într-o zi,cand obosiţi, ne pierdem de pe drum şi rămânem în urmă...
I wish I had the courage to be able to say
everything I feel, everything I want, not to look around me, not to care about
the consequences, the opinions, the words, the looks. I would like not to be
afraid of feelings, of illusions, of dreams, to be able to close my eyes and
let myself be carried away by the wave, to wake up in a dream, maybe not the
most beautiful to others, but the most beautiful for me. I wish I had the
courage to cry when it hurts, to not shallow the pain and not let myself be
defeated by ignorance and carelessness. Sometimes I would like to defeat the
indifference that covers my feelings in stone and to find again the purpose of
the sunny morning. To enjoy the rain, to see hope in the drops and not the
sadness of tomorrow day. Sometimes I would like to overcome my fear of
disappointment and all the little things to regain their meanings. Sometimes I would like to be stronger and be
able to fall prey senses without thinking whether or not I cry again. Not to be
afraid that I will open other wounds, without thinking about how hard they will
close, without measuring happiness in time, so I can make from a second an
eternity. Sometimes I would like to have
the courage to speak when everyone tells me to shut up, to scream when everyone
tells me to be quite, to love when they say I should hate, to smile when they
say I have to cry, to stay when they sign me that I should go. Sometimes I would like to not have beginnings
with an end, to be no limits, barriers, proud, pride, and stubbornness. Not to
hide behind the masks trying to look stronger, not to build a wall in front of
everything that we truly feel. Sometimes I wish I were strong enough to hold my
fist clenched when everyone tells me to let my fingers spread out. Sometimes I
wish to have the courage to be able to look deeply in the eyes when it’s time
to do it and not to be afraid about the look.
I would like so many things because life is nothing else but a bunch of
wishes after that we run to catch until one day, when tired, we lose on the
road and fall behind…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu