Şi acum poţi să pleci... (And now you can go...)

Şi acum poţi să pleci. Să-ţi dezlipeşti degetele din mâna mea şi să-ţi întorci privirea
Să mergi înainte fără să te agăţi de mine ca de o ultimă speranţă
N-am să-ţi culeg lacrimile când din ochi îţi vor ploua regretele
Nu vei avea timp să îmi vezi ochii umezi tradandu-mi durerea când ţi-am deschis uşa
Când închizând-o în urma ta îmi voi lipi capul de metalul ei rece şi îţi voi asculta îndepărtarea
Nu mă voi îneca într-un pahar, dar te voi rătăci într-un vers pe o hârtie mâzgălită
Unde am să îmi conturez agonia sentimentelor ce încă se mai zbat în umbra ta
Să nu te-ntorci din drum şi să mă cauţi în jurul tău privind pierdut
N-am să-ţi mai întind braţul să poţi să îmi iei mai apoi, egoist, întreaga suflare
Nu ai fost aici când ochii îţi căutau privirea, când buzele cereau puţinul amar ce îţi urma sărutul
Nu mai sunt aici să îţi ascult tăcerea şi nu am să mai fiu să îţi adun durerea

Şi acum poi să pleci. Să iei trandafirul de pe masă şi să te îndrepţi încet către ieşire
Fără să mă priveşti ca şi cum ai lăsa în urmă o parte din tine
Când vei trece pragul uşii voi şti că te-am pierdut odată cu ultima amintire ce o voi izgoni afară
Vei şti că m-ai pierdut când voi închide uşa în urma ta şi îţi voi izbi indiferenţă în spate
La fel cum de atâtea ori şi tu mi-ai răsucit cheia parcă exact inima şi tăcut nu am avut de ales decât să plec
Nu vei avea timp să îmi priveşti mâinile tremurând când am să îmi înghit frustrarea în urma ta
Când auzindu-ţi paşii fiind tot mai departe îmi voi striga singurătatea cu cel mai tragic ecou
Când tot ce va rămâne în urmă vor fi cuvintele irosite pe o foaie de hârtie
Când din tot ce a fost nu va rămâne decât o veche şi prăfuită amintire...

And now you can go. Let your fingers come off in my hand and turn your look

You can go ahead without cling to me as a last hope

I will not collect your tears when from your eyes will rain regrets

You’ll not have time to see my watery eyes betraying my pain when I opened the door

When closing it behind you I will stick my head to his cold metal and I will listen to your steps

I will not drown in a glass, but I will get you lost in a verse on a scribbled paper

Where I will outline the agony of my feelings that stills struggling in your shadow

Do not come back from your road looking lost, searching for me around you

I will not stretch my hand to you again so you can take me then, selfish, even the last breath

You weren’t here when my eyes were looking for your eyes, when my lips were asking for the little bitter that follows your kisses

I’m not here anymore to listen to your silence and I’ll not be to collect your pain again…

And now you can go. Take the rose from the table and go slowly up the exit

Without looking at me as you’ll leave behind a part of you

When you’ll pass the door I will know that I lost you with the last memory that I will cast out

You’ll know that you lost me when I will close the door behind you and I will hit the indifference in your back

As so many times you twisted the key like exactly in my heart and silently I had no choice but to go

You’ll not have time to see my hand trembling when I will shallow my frustration behind you

When hearing your steps being farther and farther I will shout my loneliness with the most tragic echo

When all that will remain behind will be the words wasted on a sheet of paper

When from all that was will remain just a dusty memory of you as a heart ripper…