O ţigară se stinge încet, încă o amintire se risipeste-n fumul eiO flacără aprinde încă una, o lacrimă se pierde printre scrum
Citesc în aer poveştile imprimate în jur răpuse de mult de timp
Liniştea îmi şopteşte că sunt prea slabă să poftesc trecutul afară
Noaptea trezeşte coşmarul din mine abolindu-mi forţa să sting lumina, să adorm
Prin geamul crăpat vântul îmi adie firea şi-mi consuma ţigara
Depănându-mi parcă şi mai repede amintirile care îmi fură somnu-n miez de noapte
Şi mă lasă captiva-ntro stare de singurătate...
Trag un ultim fum adâncită în plăcerea lui ca şi cum ar fi un ucigaş de amintiri
Încă o lacrimă împrăştie scrumul din scrumieră, imaginea ta mi se perinda-n minte
Odată stinsă e ca şi cum am stins o parte din coşmar, dar la final rămani tot cu un gust amar
Mi-e dor să-mi fie dor că altă dată, să imi doresc să fi aici şi chiar privindu-mă distant
Mi-e dor de mine, de ce am fost odată, mi-e dor să te iubesc în agonie
Mi-e dor să simt căldura ce îmi arde fiecare respiraţie când vreau să îţi vorbesc
Mi-e dor să-mi fie dor de tine când stând aici imi pareai mult prea departe de mine
Mi-e dor să îmi doresc să te aştept venind privind în gol pe geam fără de rost
Mi-e frică de ce sunt, mi-e dor de ce am fost...
Şi parcă aş mai prinde încă o ţigară dar e pachetul gol şi am fumat prea multe amintiri
Caut în scrumieră încă o lacrimă, dar scrumul e uscat şi dulcele coşmar s-a spulberat
Încet mă pierd iar într-un vis frumos fără să vreau când noaptea îmi închide forţat ochii
Rămân în urma amintirile arse-ntro scrumieră, şi resturi de ţigară, chiştoace din trecut
Frânturi de clipe moarte ce-mi bantuie-ncaperea şi ce de atâtea ori m-arunca la pământ
Mă mistuie nepăsarea, mă mângâie tăcerea şi mă urăsc când ştiu c-o s-adorm iar plângând...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu