Orice sfârşit nu e decât un nou început
Nu te mai vreau,nu te mai simt,nu îmi mai pasă
Mi-am prăbuşit lumea,m-am pierdut pe mine
Nu mai există visuri,nu mai vreau speranţe
Să cred în false cuvinte aruncate în vânt
Să mă feresc de păcate pierdută în gânduri
Că pot să schimb lumea în bine,naivă
Atâtea sentimente pierdute-n zadar
Nu mai există începuturi de mâine
Nu vor mai există sfârşituri amare
Cu nopţi înecate în valuri de lacrimi
Scăpate de sub controlul subconştientului
Aproape atingând pragurile nebuniei subtile
Şi oamenii privesc cu nepăsare în jur
Unde s-au pierdut atâtea suflete?
Artă uitării se-nvaţă încet
Şi-o să-mi pară letale orele ce vor trece
Am murit să reînviu printre rânduri
Şi din nimic să-mi construiesc iarăşi lumea
Fără ţine,fără noi,numai eu,pentru mine
Şi demonic aş vrea să îţi întâlnesc privirea
Ascultăndu-ţi glasul,şoptindu-ţi să pleci
Din extazul idilei să-mi construiesc scutul
Să câştig războiul cu mine
Să îmi cunosc îngerul care m-a trădat
Să cunosc fiară ce-mi va stă alături
Banalele gânduri că va fi mai bine
Să se scufunde în monotonia zilnică
Ce mă bântuie,mă distruge,îmi fură elanul
Poftă de viaţă,eternele simţuri
Nu mai vreau să mai simt,să cred,să îmi pese...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu