Socoteli gresite

 Câtă liniște. Prea multă liniște, prea fără sens. Atât de multă încât parcă o simț cum îmi zbiară în urechi. Prea mulți oameni  triști încât și cerul pare că li s-a alăturat și plouă, plouă, plouă. Prea mulți care vin și care pleacă. Prea mulți pe care am vrea să îi întoarcem înapoi dar stăm și le privim pașii îndepărtându-se de noi. Prea multă nepăsare, prea multă neîncredere, prea mulți cei care ne trădează încrederea. Prea multe priviri tăcute, prea puține gesturi și fapte. E totul prea mult sau prea puțin și ne-am pierdut echilibrul vieții. Lucrurile mărunte și-au pierdut valoarea, cuvintele și-au pierdut înțelesurile iar noi, noi ne-am pierdut de mult de ceea ce trebuia să fim. Uităm să zâmbim, uităm să fim fericiți și transformăm totul într-o cursă în care banii ne conduc detașat. Ne vindem valorile, ne vindem sentimentele, ne vindem trăirile pentru că la finalul socotelilor să realizăm că de fapt nu mai avem nimic decât o mână de hărți care nu pot să ne umple sufletele.