Doare astăzi singurătatea,
Lumina pală a becului.Dor amintirile,liniştea
Doare întunericul de afară
Ce îi suprima starea de bine în care era cufundată
Doare să vadă că nu mai e la fel ca altă dată
Că şi-a împrăştiat sufletul pe atâtea cărări
Încât nu ştie cum să-l mai întregească
Doare lipsa de speranţă când privind în faţă
Realizează că drumul e de fapt plin de ceaţă
Doare coltului patului în care ţese iluzii
În care se minte pierdută-n propriile poveşti
Doare când se simte captiva în ospiciul propriei conştiinţe
Obligată să rămână în stadiul nebuniei personale
Nefiind destul de curajoasă să se-nfrunte
Prea laşă ca să recunoască
Ca o doare...
It hurts. It hurts sometimes less
Today is hurting the solitude
The pale light of the bulb
It hurts the memories, the silence
It hurts the dark form outside
That suppresses the well-being in which she was immersed
It hurts to see that she's not like yesterday
That her soul was spread through so many paths
And now she doesn't know how to find it
It hurts the hopelessness when looking ahead
She realizes that the road is actually filled with fog
It hurts the corner of the bed in which she weaves illusions
Lying to herself, lost in her own stories
It hurts when she feels trapped in his own conscience madhouse
Forced to remain in the state of personal madness
Not being brave enough to face up the truth
Too cowardly to admit
That it hurts...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu