Dorințe...

Uneori ai vrea să fugi, să laşi totul în urmă, să evadez.Ai vrea să zbieri, dar nu e nimeni să te audă. Chiar dacă te doare, îţi înghiţi cuvintele şi pleci capul. Nu mai avem nevoie de iluzii când totul se reduce la soarta. Nu mai avem de speranţe într-o lume în care ne lăsăm destinul la îndemână unor aruncări de zaruri.Aş vrea să fug, să nu mai simt, aş vrea să zbier şi eu, să ţip, dar lumea a asurzit de mult la strigătele mele. Aş vrea să mă scufund într-o stare de uitare şi să mă înec cu propria indiferenţă. Dar amintirile îmi zbiară mereu dintre foi ca şi cel mai asurzitor ţipat şi îmi amorţeşte orice simţ. Aş vrea să mă pierd odată cu vântul sau să mă regăsesc într-un picur de ploaie ce umezeşte uneori fruntea unui copil.Aş vrea să plec, aş vrea ca să rămân, şi mereu greşesc drumul ce îmi conduce viaţa. Uneori aş vrea să plâng până când pielea mi-ar fi secata de orice urmă de umezeală. Uneori aş vrea să mă transform în timp să pot să mă joc şi eu măcar pentru o vreme cu secundele vieţii şi apoi să îmi văd pierdută de drum....

Trăim printre vise când luminile sunt stinse

Trăim printre vise când luminile sunt stinse
Trăim în război unde proprii duşmani suntem chiar noi
Unde uitam să simţim, uităm de plăcere
Unde totul se transformă în banalitate şi durere
Uităm de cuvinte, uitam să zâmbim
Nu avem timp de vorbe, nu mai avem timp să trăim

Într-o lume de plastic suntem doar marionete
Fără suflet, ştim să simţim doar regrete
Am pierdut în lupta cu propriul nostru timp
Nu din lipsă de arme, dar din lipsă de... timp
Nu ne ajung orele să îl judecăm pe cel de lângă noi
Iar idealurile ne ajung tarate prin noroi
Într-o lume cu preţ timpul se vinde cu secunda
Trăim într-un ring unde fiecare îşi aşteaptă runda

Trăim printre vise când luminile sunt stinse
Trăim traşi de timp, obligaţi de destin
Trăim pentru scopuri dar nu avem idealuri
Şi ne lăsăm destinul la îndemână unor aruncări de zaruri

Într-o lume defecta, calitatea devine păcat
Fără reguli, azi vi, mâine iei tot şi-ai plecat
Am pierdut în jocul cu propriul destin
Uită numai câţi pleacă, uite câţi mai revin
Nu ne putem ridica de cât de sus am vrea pe toţi să-i privim
Iar vena vieţii o umplem numai de venin
Într-o lume pierdută, unde ai vrea să cauţi o ieşire
Când viaţa noastră se rezumă la o simplă şi banală amintire?

Trăim printre vise când luminile sunt stinse
Trăim traşi de timp, obligaţi de destin
Trăim pentru scopuri dar nu avem idealuri
Şi ne lăsăm destinul la îndemână unor aruncări de zaruri...