Am uitat...(I forgot)

Mi-am confundat existenţa cu singurătatea şi mă contemplu în propria agonie
Am uitat să visez, am încurcat ziua cu noaptea când am tras draperiile întunecându-mi viaţa
Am lăsat speranţele la uşa pe care am trântit-o asurzitor în faţa lor încuind-o
Am uitat să zâmbesc cu privirea şi mi-am pierdut sclipirea din ochii
Când i-am închis în faţa lui sperând că nu o să mai doară aşa de tare lipsa sa
Am uitat să mai plâng când ultima lacrima mi s-a scurs pe umărul lui lipit de faţă mea
Şi-mi număr orele într-un caiet mâzgălit de un pix ce danseaza-n paşi de rime
Printr-un vals al cuvintelor îmi traduc mizerabilă conştiinţă, puţină care mi-a rămas
Încerc să îmi înţeleg viaţa printre alineate şi cu fiecare foaie mă confund şi mai mult
Am uitat să simt când singura prietena mi-a rămas indiferenta şi-am prins-o de mână
Şi-am început să-mi cântăresc zilele în doze de monotonie şi grame de banalitate
Îmi car în spate sacul plin de nepăsare şi-mi pare tot mai greu pe zi ce trece
Uneori mă mai doboară la pământ şi sunt prea laşă să îl las în urma mea şi doar să plec
Am uitat cum e să mai îmi pese când mă lovit peste timpan cu vorbe reci, nepăsătoare
Îmi răscolesc adesea gândurile printre perne când caut discret o poartă de scăpare
Am amintirile ce îmi veghează noaptea somnul şi uneori îmi fură câte un oftat


Am uitat să trăiesc, am uitat!




I confused my existence with loneliness and now I contemplate myself in my own agony
I forgot to dream, I confused day with night when I pulled the curtains darkening my life
I left the hopes on the door that I slammed in their faces, locking it
I forgot to smile with my look and I've lost the spark from the eyes
When I closed them in his face hoping that is not going to hurt me so bad his absence
I forgot to cry when the last tear touched his shoulder stuck to my face
And I am counting my hours in a notebook scribbled by a pen dancing in rhymes steps
In a waltz of words I translate my miserable conscience, the few that left me
I try to understand my life among paragraphs and with each sheet I feel more confuse
I forgot to feel when the only friend that left me was indifference and I took it from the hand
And I started to weight my days in doses of monotony and grams of banality
I am carrying in my back a bag full of indifference and it seems harder every day
Sometimes it knocks me down and I am too cowardly to leave it behind me and just go
I forgot how is it to care when he hit my ears with cold words, careless
I often search in the midnight through my thoughts among the pillows for an escape
I have my memories watching for my sleep at night and sometimes stealing me a sigh

I forgot, I forgot to live!