Ochii roşii
Ochi trişti
Zâmbet pierit
De mult nu mai zâmbeşte
Nu mai zâmbeşte de mult
De când n-a mai zâmbit...
Şi cine ştie când va mai zâmbi!
Nu-s anii
Nu are riduri
Sau poate câteva în jurul ochilor
De cât a plâns
De cât n-a plâns
De cât a stat şi va privit atent să îi zâmbiţi
Dar voi i-aţi dăruit cadouri mari şi colorate
Cu funde frumos aranjate
Şi-n interior cu zâmbete deteriorate.
Acuma sta-n oglindă şi se miră
Că nu-şi mai recunoaşte propriul chip
Nu s-a mai aranjat de-aproape o lună
Oricum se pare, nimeni n-a simţit
Îşi desface cocul
Lăsându-şi părul lung să cadă peste umeri
Dar tot nu va mai fi la fel ca altă dată
Cu săpuniera aruncă în oglindă
În fiecare ciob e-o altă fată
Privire adâncă
Albastră ca cerul senin
Se citeşte ura
Scuipă venin
De mult îşi înghite singura amarul
Amarul şi-l înghite de mult
De când îşi înghite veninul...
Ascultându-şi propriul glas surd
E asemeni unei păpuşi din cârpe
Fără suflet, dar mereu surâzând
Şi cerşind deseori o privire
Şi în colţ mereu aşteptând.
Buze mari
Buze reci
Buze palide, seci şi uscate
De atâtea cuvinte rostite-n zadar
De atâtea ore de singurătate
De cât au simţit gust amar
De cât au fost îmbibate-n minciuni
De câte minciuni au trebuit să sărute
Şi câte minciuni probabil vor mai săruta!
Îşi duce încet mâna la faţă
Printre degete se scurg câţiva picuri aprinşi
Şi atunci îi vine ideea măreaţă
Să-şi mintă buzele cu propriul venin
Umezindu-şi cu picuri buzele acum roşii
Îşi alina durerea, furia, ce zac prea adânc
Îşi adună puterea din propriul ei sânge
Nu-i de-ajuns şi peste o clipă o vezi iar plângând.
E îmbrăcată c-o rochie neagră
Ce îi poartă doliul unu vis omorât
Încercând să-i ascundă durerea,
Trupul prea palid, prea subţire, mărunt
Însetat de pasiune şi flămând de căldură
Târât prin viaţă doar să culeagă ura
Şi încheindu-şi misiunea, îngropat sub pământ
Cu mâna picurându-i suflarea
Îşi sfâşie violent veşmântul ce-i acoperă pielea
Dorindu-şi să rămână nuda în faţa vieţii ce îi luase tot
Dorind să demonstreze că tot ce o-nconjoară
Nu are importanţă, aşa cum în sicriu
Nici lucrurile nu au importanţă pentru mort.
Ca un protest al vieţii mizere ce o duce
C-avand atatea-n jur, de fapt n-are nimic
Că viaţa i-a furat şi bucuria dimineţii,
I-a dărâmat, tot ce cu-atâta greu a fost zidit.
Trupul gol
Trupul rece
Ghemuit se retrage-ntru-un colţ
Într-un colţ de aşează pe jos
Nu aşteaptă nimic
Timpul trece
Totul e anevoios...
Red eyes
Sad eyes
Dead smile
She's not smiling for so long
From so long she's not smiling anymore
Since when didn't she smiled...
And who knows when she'll smile again!
It's not about the years
No wrinkles
Or maybe a few around his eyes
From how much she cried
From how much she didn't cry
From how much she stayed begging for a smile
But they've given her big and colored gifts
With bows neatly arranged
And inside smiles damaged.
Now she's standing in the mirror wondering
Why she doesn't even recognize his own image
She didn't take care of her about a month
It seems, however that nobody cares
She's releasing her knot
Leaving the long hair falling over her shoulders
But she will never be the same like other days
With the soap she's throwing in the mirror
Each shard's show another face
Deeply look
Blue as the sky
Hate can be read
Venom is spited
For so long she eats only bitterness
She eats only bitterness for so long
Since when she eats only bitterness...
Listening to his own deaf voice
She's like a rag doll without a soul
But always smiling
Bagging sometimes for a look
Always waiting in the corner
Big lips
Cold lips
Pale lips, thirsty and dry
From so many words spoken in vain
From so many lonely days
From how much they felt only bitter tase
From how many lies they have had to kiss
And how many lies will continue to kiss!
She's touching her face slowly
Among the fingers many blood drops are leaking down
And suddenly she has the great idea
To lie her lips with her own venom
Weating them with her own blood
It's not enough and after a moment you see her crying again
She's wearing a black dress
Mourning a killed dream
Trying to hide her pain
The too pale body, too thin, too small
Thirsty of passion and hungry of warm
Dragged through life only to collect hate
And ending the mission, buried under the ground
With her hand dripping her breath
She violently teared her garment that covered her skin
Wishing to remain naked
In front of live that have taken all that she had
Wanting to prove that all that surrounds her
It doesn't matter, as in the coffin
Objects have no importance for the dead
As a protest for the poor life that she has
As with so many around actually has nothing to waste
Because life stolen her even the joy of a morning
Knocking down all she has been built so hard while was growing
Naked body
Cold body
Squatting she retires in a corner
In a corner sits down
She's not expecting anything
Time is passing
Everything is so hard...
