Dorințe repudiate

De câte ori ai vrut să-i spui cât ţi-e de dor. Dar te-ai oprit înainte să apuci să îi scri primul cuvânt, înainte ca toate sentimentele ce îţi năpădeau adesea fiinţă să ajungă din nou în mâinile lui şi să îţi fure iarăşi până şi ultimul gram de fericire pe care cu atâta efort ai reuşit să îl aduni dintre scrumul rămas în urmă ta. Ţi-ai înghiţit frustrările şi ai simţit cum pulsul stă să îţi iasă prin piele de dorinţa de a-i spune cât îţi lipseşte de mult. Dar ai tăcut. Ţi-ai amăgit conștiința cu aduceri aminte, ţi-ai repudiat sufletul făcându-l străin de tine şi toate stările le-ai strâns într-o privire ce astăzi pare sumbră. Te-ai aşezat pierdută pe covor doar că să nu îi simţi mirosul imprimat încă între aşternuturi. Şi ai rămas acolo imaginându-ţi momente şi conturând clipe pe care probabil niciodată nu le vei vedea mai departe de umbră uni vis. Te vei simţi pustie şi liniştea din jur îţi va tăia conturul zâmbetului. Te vei îngropa într-o stare de singurătate şi singurul prieten ce îţi va fi alături va fi un pahar de vin, mai mult gol decât plin. Vei caută în jurul tău trecutul şi o formă de a putea să schimbi răspunsurile. Şi vei privi la telefonul ce stă silenţios lângă tine ca şi la cel mai aprig duşman. Ca şi cum în el stă cel mai puternic drog şi tu trebuie să te zbaţi cu voinţa şi cu dorinţa de a nu te năpusti asupra lui .