Aprinde-mi o ţigară să pot să te pierd încet în fumul ei
Nu mă privi cu ochii mari când în scrumieră sta cenuşa zâmbetului meu
Când printre atâtea întrebări caut doar răspunsul de ce sunt tot aici
Când aştept tăcută şi uimită de câte cuvinte nu şti să îmi zici
Nu îmi spune că vrei să pleci, eu nu am să rămân privindu-te pierdută
Cu gust amar şi cu ţigara stinsă de o lacrimă prelinsa peste scrumul ei
Mai bine închide ochii, desprinde-ţi degetele din palma mea şi adună-ţi paşii spre ieşire
În urma noastră nu a mai rămas nimic doar o simplă şi banală amintire
Nu mai încap nici cuvintele în caietele care ne poartă îngreunate regretele
Nu mai e loc de suspine în noaptea grea ce ne ameninţa că vine
Drumul din faţă nu trebuia să-ţi simtă niciodată paşii grei venind înapoi
Nu mai poţi să te întorci acolo unde ai semănat doar vânt şi ploi
Nu mă caută pierdut între păreri de rău, nu căuta ceea ce niciodată poate nu a fost al tău
Doar îndreaptă-ţi privirea înainte, nu privi înapoi tremurând
Nu vreau iar aducere-aminte, nu vreau să mă vezi iar plângând
Aprinde-mi o ţigară să pot să mă pierd încet în fumul ei
În timp ce îţi ascult paşii târâţi şi parcă mult prea grei
Să poţi, privind în spate, să nu mă mai zăreşti cum tristă rămân iar în urma ta
Să pot să vărs o lacrimă pierdută printre gânduri în ceaşcă de cafea
Să simt singurătatea că pe cel mai dulce vis dintre coşmaruri
Să pot să îmi las destinul şi iubirea la îndemână unor aruncări de zaruri
Să joc ultima carte şi-apoi să plec şi eu pierdută
Căci n-am ştiut că să câştig în jocul tău de dulce brută...
