16 noiembrie 2009

Partizan

Apanajul dorinţelor este visul.În speranţa că azi nu va fi la fel că ieri şi nici că mâine aşteptăm să se petreacă minuni, dar nu se întâmplă nimic şi orele sunt la fel de scurte în fiecare zi. Aceiaşi apasi hoinăresc aceleaşi străzi pe care ieri le hoinăream şi eu. M-au cotropit cu zâmbetele lor pline de falsitate şi mi-au dat iluzia de fericire temporară. Printr-o fisură a peretelui prieteniei am reuşit să scap de “adevăraţii” prieteni care ieri îmi erau duşmani şi totuşi i-am crezut. Am căzut într-o genune adâncă unde prietenii m-au prins şi m-au salvat de la pieire. M-au îmbrăcat în haine lungi, imaculate. Mi-au încredinţat amintirile într-un cufăr vechi şi prăfuit. Limitrof îmi face cu mâna un om necunoscut şi totuşi nu îmi pasă de nimic. Sunt într-un vis din care o să mă trezesc curând. Un tânăr îmi mistifica credinţă şi parcă nu mai am în ce sac cred. Mişel pe la spate mă înjunghie destinul şi rămân înfricată şi fără suflare.În faţă mea un alt tânăr nur mă amăgeşte cu cuvinte dulci de dor. Optez a merge înainte şi totuşi privesc înapoi. Paralitic timpul acum stă într-un loc. A uitat de mult să îşi mişte acele şi a rămas înţepenit. Sunt partizan în lumea asta mare şi fără cusur. Sunt aici să fur sentimente sis a răpesc trăiri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu